Cum ar trebui să se comporte o femeie căreia i-a picat cu tronc un anume bărbat? Cum poate vedea el asta? Cum i s-ar părea? Ar fi flatat, ar răspunde atracţiei sau s-ar simţi jignit că ea a îndrăznit să-i facă o astfel de propunere? Are viitor o astfel de relaţie sau ar rămâne doar o încercare timidă din partea femeii?
Am fost întotdeauna de părere că bărbatul trebuie să facă primul pas. Ştiu sunt mai conservatoare, dar asta se datorează foarte mult educaţiei primite, dar şi faptului că sunt foarte timidă. Mi-e frică să fac aşa ceva, mi-a frică de faptul că m-ar putea respinge, că nu i-ar plăcea de mine, că i s-ar părea un gest deplasat din partea mea şi lista ar putea continua la nesfârşit.
Am întâlnit cazuri în care femeile erau cele care iniţiau o relaţie. În unele cazuri s-a înfiripat o poveste frumoasă, în altele a început ceva, dar nu a mers, iar în altele nu s-a întâmplat nimic, ba dimpotrivă, s-a lăsat cu resentimente, reproşuri şi alte lamentări.
Să dau şi câteva exemple pentru a se înţelege mai bine. Aveam o colegă în liceu care era mai open-minded, mai nebunatică, îndrăzneaţă şi cu mult tupeu (în sensul bun al cuvântului). Într-o clasă paralelă, era un băiat mai timid, dar drăguţ foc. Cred că toate fetele erau înnebunite după el. Colega asta şturlubatică a mea a pus ochii pe dânsul şi şi-a pus în gând să-l cucerească. S-a dus la el şi l-a invitat la un film . El a acceptat invitaţia, căreia i-a urmat una la cafea, apoi o plimbare prin parc şi după vreo două săptămâni erau iubiţi. De curând am aflat că s-au căsătorit şi sunt pe cale să devină părinţi. Deci, iată un caz fericit în care primul cuvânt l-a avut femeia.
În schimb am asistat şi la o poveste mai… nefericită ca să spunem cât mai frumos. Am un prieten care a avut parte de o experienţă nu tocmai plăcută din cauza unei femei prea iubăreţe. El nu prea îi dădea atenţie, nu pentru că ar fi avut pe cineva, dar nu prea îi plăcea tipa, nu avea nimic în comun cu ea. Ei şi văzând mândra noastră că nu reuşeşte să-şi facă înţeles amorul, începe să-l ponegrească pe săracul băiat. A început prin a-l ignora, îl vorbea de rău în grupul de prieteni comuni pe care-l frecventau. Noroc că amicul ăsta al meu era un tip cu capul pe umeri, a ştiut să evite aluziile care i se făceau şi nu s-a lăsat antrenat în discuţii inutile. Prietenii săi au observat de asemenea că sunt simple mofturi de femelă în călduri şi au lăsat-o să se calmeze.
So, sunt cazuri şi cazuri, se poate şi aşa (de ce nu?). Eu sunt curioasă ce părere aveţi voi? Dacă eşti femeie, ai avea curaj să faci aşa ceva? Cum ai proceda? Dacă eşti bărbat, cum ţi s-ar părea? Ai accepta sau nu?
primaaaaaaaaaaaaaa
cu rusinea mori de foame…sau ca sa adaptez pentru postul asta…. cu rusinea ramai singur 🙂
Julie, timiditatea e boală grea şi asta o ştiu şi eu foarte bine.
Ca să răspund întrebării tale. Am avut ocazia să fac şi eu primul pas atunci când credeam eu că eram îndrăgostită până peste cap de un băiat. Însă nu m-am bazat exclusiv pe ceea ce simţeam. Înainte de a lua decizia să iau eu iniţiativa m-am gândit mult la relaţia noastră de până atunci: eram prieteni extrem de buni, vorbeam orice, ne scoteam unul pe altul din rahat, ieşeam împreună doar noi doi, aveam aceleaşi pasiuni şi preferinţe,ne simţeam perfect împreună. Când i-am spus ce aveam pe suflet şi am încercat să îi propun altceva decât o relaţie de amiciţie m-a refuzat frumos şi diplomat:”Îmi placi şi ţin la tine ca la o soră, o bună prietenă. Pentru moment nu cred că am nevoie de iubire în viaţa mea şi nici nu cred în dragoste. Dacă vrei şi poţoâi trece peste cele ce tocmai le-ai spus eu te rog să îmi rîmâi la fel de apropiată ca până acum.” Din păcate nu am putut să fac asta pentru că mă simţeam prea ruşinată, prea vinovată pentru că interpretasem totul greşit.
Acum prefer să îi las pe alţii să facă primul pas şi să se frigă şi ei.
Deci, io zic: mai fata, tu te-ai indragostit si nu stii cum sa-i spui! Am io un feeling!
@ Crocoditza: 😦
@ Blonda: Eheee, boală lungă, moarte sigură, vorba Adei 🙂
@ Marius: Mai ştii? (Io nu recunosc nimic) 😉
dilema ta e de cind lumea … si nici pina azi nu s-a rezolvat… femeile cind vor vor prea mult cind nu vor, nu vor nici macar sa stie ca existi,iar barbatii vor de cele mai multe ori un singur lucru si de prea putine ori chiar vor o relatie complexa si alambicata cum le place femeilor…desi in final o accepta si ii spun iubire !
poate ‘adevarul’ e in a pune problema altfel…
sunt azi adeptul fatalitatii .. daca e sa se intimple se intimpla oricum ! daca nu nu … e mai greu e mai dureros dar si cind se intimpla sti ca a fost sa se intimple .. sau cel putin asa cred eu !!…
conditia necesara e sa fi in preajma lui de citeva ori, intr-un ambient OK sau cool, si vezi daca ceva se intimpla, si mai ales daca chiar simti cu adevarat ceva sau doar e o iluzie pt ca arata bine !! daca nici o atingere stingage nu infloreste intre voi .. evident iti pierzi timpul, dar poate ai timp de pierdut si e placut si e fantezia ta ..! fanteziile sunt cele mai dureroase..
Şoricelule, cam ai dreptate. Chiar am regretat odată ceva ce s-ar fi putut întâmpla, dar nu s-a întâmplat. Şi mentalitatea ta am întâlnit-o la mai mulţi.
Iar postul nu se referă la mine, cel puţin nu în prezent. E scris la modul general, dar recunosc că am fost în situaţia asta. Nu s-a întâmplat nimic, dar nici n-am încercat.
El, ea eu nu cred ca are aşa mare importanta cine..important este rezultatul, de obicei da barbaţii fac primul pas, dar ce sa nu facă si femeia primul pas ? nu vad nimic rău in asta.
Bine ai venit, Viorel! 🙂
Cred ca pana la urma nu este o reteta in cazul asta. Depinde foarte mult de situatie, de personalitatea fiecaruia… iar viitorul cuplului nu depinde deloc de cine face primul pas.
Insa pana la urma a te comporta normal, obisnuit, nu artificial, „pentru ca asa ai auzit tu de la nu stiu cine sa te comporti cand placi pe cineva”. Pentru ca la urma-urmei cineva trebuie sa te iubeasca pentru ceea ce esti cu adevarat, nu pentru o imagine care o creezi.
Eu una as face prima pasul… daca as sti ca el nu e genul de barbat care nu se sperie, nu e deranjat de asa ceva.
Julie, moarte nu e, dar pierdere a unor ocazii tot poate fi numită. În plus cine ştie,poate mai sunt unii care agreează o fată-femeie timidă, care roşeşte sau care se pierde atunci când trebuie să facă un gest pe care ea îl consideră mare.;)
De cele mai multe ori, scanteia a fost reciproca. Dar degeaba e scanteia daca focul nu e intretinut.
Ar fi multe de zis aici. In primul rand, spun asa: Cand o femeie e indragostita, e fraiera rau, adica respectivul poate „profita”, pentru ca ea vede totul in roz. Valabil probabil si invers. Logica si ratiunea se diminueaza considerabil.
In alta ordine de idei, o femeie hotarata, care stie ce vrea si-si expune indragosteala pe tava respectivului, s-ar putea sa-l sperie, sa fuga ala mancand nori. Dar posibil sa fie si ok.
Am observat, din pacate, in general, multi barbati isi cauta plapande fara personalitate pe care sa le manevreze cum vor. Iar daca la unul de genul asta te duci si-i spui cam ce si cum, te va refuza, spunand ca asta e treaba de barbati si ca femeile care iau initiativa nu sunt privite bine, etc.
Gata, nu mai scriu, ca iti fac roman!
Aşa-i, Ada, sunt situaţii şi situaţii 🙂
Poţi face şi cinci romane, eşti binevenită 😉
Cred ca cine face primul pas chiar nu are vreo importanta in viitorul relatiei. Nu cred ca exista vreun barbat care sa spuna „imi place de mor tipa, da’ nu ies cu ea pentru ca a facut primul pas”. So what ? Nu exista reteta.
@ada: si daca e fraiera ce ? Sau daca a fost fraiera candva ? A invatat sau nu din asta, a mers mai departe. Nu cred ca e mai bine sa stai in banca ta si sa-ti para rau ca n-ai facut ceva.
Sau cea care e prea hotarata, cum spui tu. Daca il „sperie” pe individ asta e! Come on … ce barbat e ala ? N-a pierdut nimic, pe bune! 😆
Bine ai venit, Joaninha! 🙂
Uite asta a fost marea mea problemă. Mă temeam ca am să pic de fraieră sau că va râde de mine.
Cand eram student in anul intai am fost urmarit la metrou de o pustoaica de liceu (insotita de prietena ei). Am observat la un moment dat ce se intampla si m-a amuzat ideea. Pe urma am coborat la Dristor si au coborat si ele. Si cand ma indreptam inspre scara rulanta am vazut ca erau cam incurcate, nu stiau ce sa mai faca, ba ar fi urcat, ba s-ar fi intors. Asa ca m-am oprit si am asteptat. Si am fost abordat. Am iesit impreuna cateva saptamani, n-a mers, nimeni n-a fost ranit.
Daca pleci din start cu ideea sa nu fii ranit, ai extrem de multe sanse sa ajungi sa fii ranit. In fond ce se poate intampla (depinde si de modul de abordare)?
O abordare directa:
1. Se sperie si fuge ? Well … macar stii ca nu merita efortul. Sau daca e si el timid … nu va fugi departe
2. Nu-i pasa, dar incearca sa profite ? Vede o oportunitate buna pentru sex ? Ei bine … in general nimic nu se intampla fara acordul … amandorura.
3. Nu-i place ideea (indiferent de motiv) … macar stii clar ce si cum.
4. O sa iasa ceva … ei bine, viata e frumoasa si merita traita.
O abordare „subtila”
1. E prea subtila, nu se prinde ? De aici incolo depinde de cat de mult vrei tu. Ori urmeaza o abordare directa ori poti sa-l cataloghezi drept neatent sau nu suficient de destept, pentru linistea ta sufleteasca.
2. Daca se prinde, mergem la variantele de mai sus. 😀
Stau cuminte pe spate si il las pe el sa faca totul
1. Sunt mari sanse sa aiba un meci de vazut, o bere cu baietii sau sa se apara vreuna mai indrazneata. Spre linistea sufleteasca poate fi catalogat drept porc sau „oricum nu era de nasul meu” sau „e clar ca nu e alesul”. Dar la fel de bine poate fi „of, ce-ar fi fost daca ? ”
2. Sanse foarte mici ca el sa apara intr-o zi cu imens buchet de flori si sa-ti declare iubire netarmurita si sa te ceara de sotie si sa-ti faca imediat doi copii. Unless … va invartiti prin aceleasi cercuri si va vedeti foarte des si astfel se poate intampla accidental ceva. Sau unless esti in fusta scurta si scapi ceva pe jos cand va intalniti. 😆
Păi cu atâtea argumente, dacă ar fi să se ivească vreo ocazie, cred că îmi voi lua inima în dinţi şi… ce-o fi o fi.
Chiar că e mai dureros să stai pe margine şi după aia să te gândeşti: cum ar fi fost? ar fi fost bine sau ar fi fost rău? dacă ar fi fost bine puteam fi încă împreună? etc. etc.
Ti-am scris ditamai commentu si s-a gasit idiotenia asta de calculator sa se blocheze X(X(X( Dispeeer!
Hai sa vad ce pot reconstitui:))
Imi pare rau pentru Blonda de la semafor, am avut si eu parte de aceeasi poveste, eu as sfatui-o sa reia legatura cu respectivul, indiferent deorice, nu se merita sa iti pierzi un prieten bun.
Apoi… Jasmin, daca tu esti timida, vei fi stangace in a-l aborda, asfel incat te sfatuiesc sa fii cat mai subtila, dar nu extrem de, ca sa poata omu’ sa isi dea seama ca…
Sincera sa fiu, in cele mai multe cazuri eu am fost cea care a facut primul pas, evident, dupa ce m-am asigurat in ce ape ne scaldam si am fost refuzata o singura data insa nu caruta mea de defecte voia sa fie motivul.
Si e drept, sunt barbati care se sperie de curajul tau sau care te cred usuratica daca faci primul pas, astfel incat indreapta directia relatiei strict catre niste partideminunate de sex si ar cam trebui sa te feresti de asta. Dar zau, daca am sta cu mainile in san si ne-am framanta cu intrebari, nu cred ca am fi mai linistite.
Asadar…multa bafta, asteptam sa ne tii la curent;)
@ Hubba Bubba: am reluat legătura acum vreo doi ani şi chiar în toamna asta sunt invitată la nunta lui :D.
Chiar m-am gândit mult pe marginea subiectului abordat de Jasmin şi citind şi restul comentariilor am realizat că alegerea mea să nu mai fac eu primul pas nu e cauzată exclusiv de teama de a nu mă face de râs, ci de faptul că cei pe care i-am mai cunoscut nu au reuşit să mă facă să fiu atât de interesată de ei încât să iau eu iniţiativa. Eu spun că mai degrabă am să îl las pe el să ia frâiele în mână însă la momentul respectiv nu se ştie ce o sa fie: poate mă duc eu cu inelul la dânsul şi îi spun „vrei să fiu nevasta ta?” :))
Doare? Ca s-a insurat? Desi cred ca nu, probabil ti-a trecut…ma bucur pentru tine. Si da, fiti curajoase fetelor:))
Nu doare deloc. Macar pentru atat sunt mandra de mine: trec usor peste toate, fara pareri de rau. 🙂
Te invidiez!
Jasmin, ce faci, dragutzo? Ai intrat in actiune?:D
@ Huba Bubba: mulţumesc pentru încurajări. Nu i-aş spune chiar acţiune, dar mă văd de vreo săptămână cu un tip (n-am făcut eu primul pas, ne-a făcut lipeala o amică). Am să vă ţin la curent 😉
Fetelor, sincer aş vrea să am şi eu curajul vostru, dar cu cât mă gândesc mai mult cum să-l abordez, ce să fac, ce să spun, cu atât mai mult dau înapoi.
[…] pas. Eu sau tu? Am citit la Jasmin un articol care mi-a facut neuronasii sa topaie de veselie si sa croseteze niste idei geniale. Ideea […]
[…] fi mare?” şi m-a făcut să îi citesc toate articolele de pe blog, iar Jasmin prin articolul ăsta, m-a făcut să îmi aduc iar aminte că-s timidă şi mi-a provocat o activitate cerebrală […]
zic ca a-i sugera sau a-i zice nu inseamna ca faci primul pas.cel putin pt mine.sau poate un mic pas si el sa continue.poti sa arati ca esti interesata si fara sa fii disperata[cum era fata din povestea ta].si la fel de bine fiecare trebuie sa stie sa accepte un refuz.zic ca asta tine de respectul de sine in primul rand si pentru celalalt
Bine ai venit, Maya!
Asta e problema multora dintre femei. Nu vor să fie refuzate şi atunci fac tot felul de scene, sfârşind prin a-şi face ele însele mult rău. La bărbaţi e altfel, dacă sunt refuzaţi se resemnează şi pleacă spre zări mai însorite. Puţini sunt cei care luptă mai departe şi doar dacă merită cu adevărat.