Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2009

Să aveţi parte de sărbători frumoase, pline de iubire şi fericire, să petreceţi momente minunate alături de cei dragi, iar magia Crăciunului să vă însoţească mereu.

Crăciun Fericit! 🙂

Read Full Post »

În urmă cu câteva zile Hubba Bubba demara un concurZ cu tema „What your date said ? What they meant?” Fiindcă îmi plac foarte tare jocurile am decis să particip şi eu. Am primit mail, am potrivit eu frazele cum credeam că e mai bine (experienţa proprie şi-a spus cuvântul 😉 ), am expediat mail-ul cu răspunsurile mele şi ieri am fost anunţată că am câştigat o felicitare cu autograf de la Hubbis. Bineînţeles cu toată nebuneala asta cu sărbători, pregătiri, brad etc. etc., am aflat târziu vestea aşa că de-abia acum am trimis datele mele organizatoarei pentru a-mi expedia felicitarea. Dar sper să nu se fi supărat, ştiu eu că e o dulce 🙂 .

Felicitări de asemenea şi Emmei, mulţumesc organizatoarei pentru idee şi sper să mai aibă idei din astea pe viitor.

By the way… azi am atins 400 de comentarii. Nici nu mă gândeam că se vor strânge atât de multe. Mulţumesc tare mult celor ce m-au vizitat şi au comentat postările mele, sper că le-a plăcut şi o vor face în continuare cu aceeaşi plăcere.

Read Full Post »

Povestea Ada ieri că Bubu a ei e o vitează şi s-a descurcat bine în condiţii de iarnă (ca să folosesc şi eu limbajul de lemn al ălora de la meteo şi circulaţie şi de unde-or mai fi 😉 ). Şi cum şi eu mi-s mândra şoferiţă a unei maşini împrumutate (apropos, surioară ţi-am zis cât de recunoscătoare sunt că m-ai lăsat să mă plimb cu maşinuţa ta cât eşti tu plecată? 🙂 ) am avut parte, la rândul meu, de niscaiva aventuri la volan.

Mare bucurie pe capul meu când am văzut că a început să ningă. De câteva ierni nu prea am avut parte de zăpadă adevărată aşa că nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie. Dar bucuria cea mare mi-a făcut-o mama când m-a anunţat, a doua zi dimineaţă, că trebuie să curăţ zăpada de pe trotuare ca să putem circula cât de cât prin curte. Aşa că apucă-te mândro de treabă. Curăţam eu cu drag şi spor şi realizez la un moment dat că se pune din nou. Că ningea, nene, dar ce ningea… Şi ce bine-mi părea.

Dar când am văd că-i târziu şi sunt mari şanse să întârzii la servici îmi vine mirobolanta idee de a pleca cu maşina la servici. Ce mare brânză că ninge, mă gândeam; eu sunt fată descurcăreaţă şi nu mă abate nici un obstacol din drum. Şi mă gândeam că numai pe drumul nostru s-a aşternut zăpadă mai multă. Din cartier spre Iaşi sigur au venit plugurile şi au curăţat strada. Mama se cam codea, vezi că ninge, că strada e acoperită de zăpadă, roţile pot aluneca, dar eu nu şi nu. Plus că eu n-am condus niciodată pe zăpadă, chiar dacă am făcut şcoala de şoferi acum două ierni, iar permisul l-am luat iarna trecută. Aşa că, înarmată cu o mare doză de entuziasm şi cu bucuria aşternută pe chip, mă aşez frumuşel la volan şi … dă-i bice. Am uitat să vă spun că, înainte de a pleca, am muncit vreo juma de oră s-o curăţ de zăpadă.

A pornit maşina uşor, am scos-o din curte, nimic neprevăzut, parcă nici nu era zăpadă pe jos. Ei, dar când am pornit la drum, s-au schimbat datele problemei. Cu tot cu cauciucurile ei de iarnă a început maşinuţa să patineze. Iniţial m-am speriat, n-am mai avut curaj s-o bag în treapta a doua de viteză şi am mers aşa cătinel-cătinel până când mi-am dat seama cum să controlez volanul şi să nu facă slalom stânga-dreapta. Când ajung în cartier surpriză… drumul era la fel, nu dezăpeziseră aştia nimic şi se circula foarte greu. Am mers cu a doua până la servici. Dar de-acum învăţasem cum s-o manevrez ca să nu mai joace pe zăpadă şi păstram distanţa faţă de cel din faţă ca să pot frâna în condiţii de siguranţă. Am ajuns la servici, cu o întârziere de douăzeci de minute, dar cu o mare satisfacţie de parcă făcusem nu-ştiu-ce lucru important pentru univers. Când a văzut şeful că am venit cu maşina mi-a zis că sunt o curajoasă, mai ales fiind novice în ale condusului. Când a venit şi celălalt şef la fel mi-a zis şi mi-a mai dat câteva sfaturi în domeniu. Pfuai, ce bine m-am simţit 🙂 . Seara, când să plec de la servici, văzând că ninsoarea nu se oprise şi drumurile fiind tot înzăpezite, am hotărât să las maşina la servici şi să o iau a doua zi, în speranţa că atunci va fi mai bine de circulat.

Dar, fiindcă ieri noapte a nins încontinuu, drumurile au rămas la fel. Când am ajuns la servici, maşinuţa era din nou acoperită cu un strat gros de zăpadă. Cum era şi mai frig, colegii m-au sfătuit să o pornesc un pic ca să nu moară bateria şi să o pot lua acasă. A pornit din nou bine, am curăţat-o de zăpadă şi am plecat de la servici mai devreme fiindcă trebuia să merg în Carrefour la cumpărături şi voiam să ajung acasă înainte de a se înnopta. Mi-am cules mama de pe drum şi când am ajuns în Carrefour era mare aglomeraţie în parcare. Munţi de zăpadă, multe maşini, mi-era şi frică să parchez ca să nu alunece maşina pe zăpadă şi să nu lovesc vreo altă maşină. Dar m-am descurcat, am intrat, am cumpărat şi la ieşire am avut mai mult de furcă cu căruţul prin zăpadă decât avusesem cu maşina 😉 . Am ajuns acasă, am băgat maşina în curte, i-am mulţumit cerului că am ajuns în siguranţă acasă şi cu maşina întreagă şi, chiar dacă m-am descurcat bine (zic eu), n-am să mai conduc măcar până se mai rezolvă ceva cu drumurile, să fie mai bine de circulat.

Read Full Post »

„A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg…”

şi ninge în continuare. Şi e aşa frumos şi alb peste tot. Şi sunt aşa bucuroasă, sunt mai ceva ca un copil. Şi ninsoarea asta mi-a adus aminte de copilărie. Ţin minte că de pe la jumătatea lunii noiembrie aşteptam să ningă. Nici nu mă trezeam bine dimineaţa şi mă uitam pe geam să văd dacă a nins. Şi să vezi ce bucurie era pe capul meu când vedeam că e alb peste tot. O trezeam şi pe sora mea şi săream amândouă în sus de bucurie, iar mama nu ştia cum să ne domolească ca să nu trezim vecinii. De-abia aşteptam să vină week-end-ul să mergem la sanie. Tata n-avea zile bune cu noi până nu se ducea la bunici să ne aducă sania. Tii, ce vremuri… Le ţin minte de parcă ar fi fost ieri. Noi n-aveam spaţiu prea mult în apartament aşa că lăsam sania pe casa scării şi o legam de grilajul de fier cu un lanţ şi un lacăt. Şi odată am uitat să legăm sania cu lacătul, iar cineva a furat-o peste noapte. Vai ce a mai plâns soră-mea. Şi acum mi se rupe sufletul de mila ei. Dar şi mie îmi părea rău că nu mai aveam cu ce merge pe părtie. Iar tata, a doua zi, nu ştiu cum a făcut şi a venit acasă de la servici cu o sanie nou-nouţă. Ne-a trecut supărarea instant şi am ieşit afară să probăm sania. Şi tata mergea cu noi la sanie. Şi doar era un munte de om: înalt, voinic. Dar mergea cu noi la sanie, şi nu ca să ne privească. Nu, se dădea şi el cu sania cu noi. Şi făcea giumbuşlucuri şi mai cădea de se prăpădeau ceilalţi copii de râs. El ne-a învăţat, pe mine şi pe sora mea, cum să cotim, cum să oprim sania, ne sfătuia să avem grijă să nu ne lovim, dar să nu-i lovim nici pe ceilalţi copii.

Şi îmi maiaduc aminte ce dezamăgită am fost când am aflat că nu există Moş Crăciun. Era în iarna lui ’89, în primul an de şcoală. Căutam ceva acasă în şifonier şi am dat de nişte cărţi care aveau scris pe prima pagină – Moş Crăciun. Nu le-am dat prea multă atenţie. Zilele au trecut şi a venit şi prima zi de Crăciun. Eu şi sor-mea, la prima oră, eram lângă brad 🙂 . Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că erau aceleaşi cărţi pe care le descoperisem în şifonier. Şi am întrebat-o pe mama cum de au ajuns acele cărţi sub brad. Iar ea mi-a zis că s-a întâlnit cu Moş Crăciun şi i-a dat ei cadourile pentru că nu avea timp să ajungă la toţi copiii într-o noapte. Eu, copil mic şi neştiutor, am crezut-o. A reînceput şcoala şi într-o zi m-am dus cu una din cărţi să mă laud cu ce primisem eu de la moş. Iar colegii mi-au zis că nu e adevărat moşul şi că, de fapt, părinţii cumpără acele cadouri şi le pun sub brad. Eu, îmbufnată, le-am replicat că nu e adevărat şi le-am arătat şi semnătura lui ca să-i conving, dar n-a fost chip. Până la urmă a trebuit să accept că nu există, iar acum zâmbesc când îmi aduc aminte.

Şi pentru că m-au făcut să mă gândesc la copilărie trebuie să le mulţumesc lui Săr Sângerică şi Fătucii puse pe şotii, dar mai mult sensibilei Marmoţici că de la ea a pornit această leapşă. Şi tare sunt curioasă ce momente plăcute a trăit Pifuneaţa şi ce a determinat-o să-şi amintească de ele.

P.S. V-am zis că ningeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee? 😉

Read Full Post »

Tăticul meu

14 decembrie – o zi care înainte era aşteptată cu bucurie, o zi în care se sărbătorea.
Azi e o zi tristă…
14 decembrie era ziua de naştere a tatălui meu. Dacă ar fi trăit, acum ar fi împlinit 51 de ani.

Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace, tăticule!

Read Full Post »

… şi acum ar fi trebuit să spun „ninge peste tine”, dar cum vremea nu prea ţine cu noi şi nu vrea să ne aducă în dar puţină zăpadă, ne mulţumim şi cu aia de pe blog. Oricum eu sunt tare bucuroasă căci am împodobit brăduţul la birou şi mi-a ieşit super (părerea mea 😉 ). De-abia aştept să împodobesc şi brăduţul de acasă, în Ajun de Crăciun, să vină copiii să ne colinde şi să miroasă în toată casa a bunătăţi.

Brăduţul de la birou:

Read Full Post »

De ceva timp am auzit o melodie la Dansez pentru tine, o melodie care m-a răscolit, care mi-a pătruns în suflet. E atât de frumoasă şi totuşi atât de tristă. Parcă te înalţă spre cer, iar dintr-o dată te aruncă în abis. Îţi dă speranţe, pe care apoi le spulberă.

Read Full Post »

Older Posts »