Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2010

Recunosc, sunt o gurmandă. Nu prea rezist dacă văd o masă plină de bunătăţi. Aş vrea să gust din toate şi dacă mi se deschide apetitul mănânc căteodată chiar mai mult decât trebuie. Îmi plac mâncărurile tradiţionale, dar am încercat şi aş mai încerca şi altele.

Îmi place să gătesc. Dar, pentru că am un program de lucru mai aiurea şi pentru că mama mea e tot timpul acasă, nu prea am mai intrat în bucătărie decât foarte rar. Şi când o fac mai mult mă ocup de prăjituri. Chiar vorbeam cu o fostă colegă de liceu pe mess şi mă întreba ce bunătăţi mai gătim. Noi nu prea facem feluri de mâncare complicate, mai mult obişnuite, iar la sfârşit de săptămână mai ieşim din tipar cu câte un grătar, un desert mai bune.

Îmi amintesc şi acum când am gătit pentru prima dată. Aveam vreo 13 ani cred. Noi stăteam la bloc, bunicii erau cam la un kilometru şi jumătate depărtare de noi, la casă, iar mama şi cu tata aveau o grădină acolo pe care o îngrijeau. Într-o zi, părinţii trebuiau să plece, mama nu mai avea timp să facă mâncare ca să găsească la întoarcere, aşa că m-a rugat pe mine să mă ocup. Mi-a spus ea ce trebuie să fac, ce ingrediente, cât timp şi nici bine nu au ieşit pe uşă că am şi început treaba. Am făcut ostropel de pui. Când s-au întors părinţii am pregătit masa, mândră nevoie mare, am pus în farfurii, am aşteptat să mănânce, apoi i-am întrebat dacă le-a plăcut. Au spus că era foarte bun şi că m-am priceput. Ei, nu vă spun ce încântare era în sufletul meu, ce mândră eram de parcă făcusem ceva de o importanţă vitală. Şi mi-am dat seama cât e de frumos să vezi că ai făcut ceva pentru cel de lângă tine şi cât de bine te simţi când vezi că eşti apreciat.

Dar, dacă prima dată mi-a ieşit faza cu bucătăritul, a doua oară trebuia să-şi bage scaraoţchi coada niţeluş că altfel nu era treaba bună. Trebuia să fac fasole prăjite. Aranjamentul acelaşi, mama îmi spunea ce trebuie să fac, eu urmam întocmai şi… gata mâncarea. Pun eu fasolea la fiert şi mă duc în dormitor să-mi termin lecţiile (eram după-amiază la şcoală şi de obicei îmi făceam lecţiile dimineaţa). Apartamentul nostru era de două camere, semidecomandat, dar avea o bucătărie mare, la fel de mare ca dormitorul. Camerele erau paralele, dormitorul era într-o parte, bucătăria în cealaltă parte, iar la mijloc sufrageria. Grăbită ca de obicei că aveam multe teme, uit de mâncarea mea. Când ies din dormitor, după vreo două ore, din bucătărie ieşea un abur gros, să-l tai cu cuţitul. Aolio, mâncarea mea. Când intru, oala era neagră în afară, iar fasolele într-însa erau la rândul lor negre şi uscate. Vai de mine şi de mine, să vezi ce păţesc dacă aude mama. Iau fasolele, le arunc, mă duc repede şi spăl oala de funingine sau ce naiba era, îmi iau ghiozdanul şi plec într-o fugă la mama (ea lucra la un magazin de pâine, la o distanţă de câteva blocuri). Îi povestesc ce şi cum, mai cu sughiţuri aşa şi aşteptându-mă la represalii. Dar mama nu mi-a zis nimic, m-a lăsat să mă liniştesc şi m-a trimis la şcoală. Nu vă închipuiţi ce uşurare pe capul meu. Dar nu m-a mai lăsat să fierb fasole.

Nici bine nu scap de asta cu fasolea, că altă poznă mă pândeşte. Mă învaţă mama să fac pilaf: la o cană de orez pui patru căni de apă şi mesteci încontinuu să nu se lipească. Boooooon. Se-apucă mândra de treabă şi numără: patru căni de orez şi una de apă. Tata mă vede, că era acasă, şi-mi atrage atenţia. „Eu cred că invers trebuie, nu cum ai pus tu”. „Ba nu, tăticule, că aşa mi-a zis mămica”. N-a mai zis nimic, între timp orezul meu se umflase deja (dacă avea aşa piţină apă!…) şi eu închid aragazul că e gata mâncarea. Când vine mama, orezul era tot crud, nu legat, ba se mai şi prinsese de fundul oalei. Aruncat şi orezul, dar de-atunci ţin minte că trebuie să fie apă mai multă şi orez mai puţin.

Read Full Post »

…asta mi-s; cu voia Iulianei şi a Sângeriului care mi-au acordat votul lor de încredere. Astfel la ceremonia de decernare a premiilor am primit un:

Cred că ştiau ei ce ştiau. Mărturisesc că-s o chisată din aia care ia toate detaliile la păruit şi reciteşte şi corectează de mii de ori un articol până să-l publice. Şi după ce-l publică tot mai descoperă ea câte o găselniţă şi mi-l ia din nou la verificat. Dar na, ce să-i faci?… năravul din născare leac nu are.

„Mulţumesc, dragilor, pentru premiu, mărturisesc că mă simt flatată şi promit să-mi dau silinţa şi pe viitor ca să scriu cel puţin la fel de bine ca şi până acum.”

Acum am o nedumerire. Nici Iuliana şi nici Sângerică nu mi-au transmis setul de reguli aferent acestui premiu. Probabil s-au gândit ei că premiile nu se condiţionează. Da, chiar aşa, mare dreptate au, păi ori mi-l dai, ori nu mi-l mai dai. Dar cum eu sunt fată documentată, care ţine la reguli şi (nu) le respectă cu sfinţenie, am să le reproduc aici:
1. Fiecare Scriitor Superior trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.
Taaddaaaa:
Ada
Crocoditza
Diana Emma
Hubba Bubba
Nea Costache
2. Fiecare Scriitor Superior trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul – esteeeeeee
3. Fiecare Scriitor Superior trebuie să îşi prezinte premiul pe blog şi să adauge un link la acest post, care explică ce este cu premiul.
4. Fiecare Scriitor Superior care a câştigat premiul este rugat să viziteze acest post şi să îşi adauge numele la Mr. Linky List astfel incât să existe o evidenţă a fiecărui blogger premiat.
5. Fiecare Scriitor Superior trebuie să posteze aceste reguli pe blogul lui.

LE: Cum vă spuneam… după ce l-am publicat, l-am mai modificat de două ori 😉

Read Full Post »

Singur(ă) acasă

Aşa am fost eu zilele astea. Cam pentru prima dată în viaţa mea, dacă stau şi mă gândesc bine. Mama mea s-a internat în spital, sora mi-i plecată tai-tai de vreun an, aşa că zilele astea am fost singurică. Acuma, sinceră să fiu, mi-a cam plăcut.

Chiar aş vrea să mă mut undeva singură, să fiu pe picioarele mele, să învăţ să mă descurc singură. Am nevoie de o schimbare, ceva care să alunge monotonia care s-a instalat în viaţa mea. Am nevoie să cred în forţele mele, să văd ce aş putea realiza fără să fiu ajutată de sau întreţinută de mama. Vreau să mă arunc cu capul înainte, vreau să îmi asum riscuri, vreau să văd până unde pot ajunge.

Şi nu, nu cred că m-aş plictisi. De felul meu sunt o persoană mai singuratică. Să nu înţelegeţi acum că-s vreo speriată şi nu-mi place compania oamenilor, dimpotrivă îmi place şi să mă distrez, să ies în oraş, să mă întâlnesc cu prietenii. Dar am nevoie şi de un timp numai al meu. Aşa sunt eu, mai singuratică, mai melancolică, mai visătoare. Şi nu-mi prea place să fiu deranjată în momentele astea.

Chiar aveam o discuţie la un moment dat cu o prietenă care se pregătea de căsătorie. Îmi povestea ce încântată e că se mută în casa viitorului ei soţ, ce bine le va fi împreună, cum îi va găti şi îl va răsfăţa cu toate cele. Şi mă gândeam că eu nu vreau să fie aşa. Nu vreau să plec din casa mamei în cea a soţului (dacă va fi). Îmi doream să am parte de o perioadă de tranziţie, să fiu cu mine însămi o perioadă, să văd cum e când hotărăşti ceva de unul singur, cum e să nu te bată nimeni la cap să faci aia sau ailaltă, să nu fie nevoie să faci compromisuri pentru a-i mulţumi pe unul sau pe altul, să-ţi petreci timpul aşa cum vrei etc.

Nici nu cred că va fi uşor. E mai bine când stai acasă la mama şi te cocoloşeşte, vii de la servici şi găseşti mâncare caldă, ai o problemă, sare mama în ajutor etc. etc. (Pfui, aşa-s oamenii ăştia, nu se mulţumesc niciodată). Dar cred că, încetul cu încetul, voi învăţa. Voi învăţa să mă descurc singură, voi învăţa să fiu mai responsabilă.

Şi, ca să fiu sinceră până la capăt, mărturisesc că mi-e frică. Dar mi-e o frică de mor. Mi-e frică să nu dau greş, să nu clachez şi ultimul lucru pe care l-aş vrea ar fi să mă întorc cu coada între picioare acasă şi să recunosc că nu sunt în stare să fac ce mi-am propus. Dar eu tot aş vrea să încerc. O fi cum o fi, dar mai bine e când încerci şi nu reuşeşti decât să stai să te întrebi o viaţă întreagă „cum ar fi fost dacă…?”. Aşa că, imediat ce se va ivi o ocazie, am să-mi duc planul la bun sfârşit. Om vedea la urmă ce-o ieşi.

Read Full Post »

Venită de data aceasta direct din cutia cu surprize a lui Hubbis. E o leapşă care mi-a cam dat de gândit. Toate răspunsurile mele sunt sincere. Recunosc totuşi, la unele întrebări am răspuns dintr-o suflare, dar la altele m-am cam blocat.

1. Ce îţi place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta?

Sa călătoresc, să văd lumea întreagă cu ochii mei!

2. Dacă ai afla astăzi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?

Aş pleca în altă ţară. Aş lua totul de la zero într-un loc complet diferit de cel în care sunt acum.

3. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

Nu.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagina despre tine, în cel mai important ziar?

Nu vreau să apar în niciun ziar, indiferent cât de important ar fi el. Peste 15 ani aş vrea să fiu doar o femeie iubită şi fericită. Dacă, prin absurd, aş ajunge o femeie importantă a cărei apariţie este vânată peste tot de ziarişti, tot nu mi-aş dori aşa ceva. Unu, fiindcă am alergie la ei şi la toate tâmpeniile pe care le scornesc pentru a creşte tirajul şi doi, pentru că îmi place mai mult discreţia şi ţin la intimitatea mea.

5. Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?

A fost o prietenă de nădejde, o persoană pe care te puteai baza.

6. Dar pe piatra ta funerară ce vrei să scrie despre tine?

„Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării…”

7. Când erai mică ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

Cântăreaţă.

8. Ce ai face dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?

Mi-aş deschide o afacere.

9. Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

Bunica voastră v-a iubit enorm.

10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt trei întrebări pe care ţi le-ai adresa?

Pleci cu sufletul împăcat?
Ai avut parte de dragostea pe care ţi-ai dorit-o?
Ai fost alături de oamenii care au avut nevoie de ajutorul tău?

LE: Am primit reclamaţii cum că aş fi o egoistă şi nu mă gândesc la binele celor din jurul meu. Aşa că, prezentând scuzele de rigoare şi cu promisiunea că nu se va mai întâmpla în viitor, dăruiesc această leapşă Fătucii bătăioase (nu de alta, dar mă mai fugăreşte dupe aia cu paru’ prin blogosferă şi mie nu-mi place violenţa 😉 ). Acu vă mai spui un secret, dar nu spuneţi la nimeni 😉 : prinsă fiind de răspunsurile la întrebările întrebătoare, am uitat să pasez leapşa mai departe; mea culpa. Şi tot acum mi-am adus aminte că voiam să aflu şi ce părere are neo de acest mic chestionar aşa că îl invit şi pe el să raspundă la întrebărici.
Săptămână faină să aveţi 🙂 !

Read Full Post »

Să râdem un pic

Am găsit textul următor pe un forum (www.craiova-online.ro) şi m-a distrat tare:

„Unii oameni isi fac o vocatie din prostie. Dar nu numai ei, ci si companiile producatoare de bunuri de larg consum dau uneori dovada de multa …. sensibilitate literara… Iata citeva instructiuni REALE de pe ambalajele unor produse aflate actualmente pe piata.

Pe brosura unui uscator de par Rowenta:
A nu se utiliza in timp ce dormiti.
(Rahat, da’ numa atunci am timp sa ma ocup de parul meu !)

Pe o punga de Fritos (chips):
Puteti fi un castigator ! Nu e necesar sa cumparati. Detalii in interior.
(asta probabil e o invitatie sa ciordesti pachetul)

Pe un sapun Dial:
Mod de folosire – A se utiliza ca un sapun obisnuit.
(Zaaaau ? …. adica cum ? )

Pe unele produse congelate Swanson:
Sugestii de preparare – Decongelati.
(Dar e doar o sugestie)

Pe punga unei casti de par pentru baie, dintr-un hotel de 4 stele:
Se pune pe cap.
(Awwww, shiiiit !)

Pe o cutie de Tiramisu marca ItalGelato:
Nu rasturnati cutia.
(Prea tarziu, ati pierdut !)

Pe o budinca semipreparat Dr Oetker:
Acest produs va fi cald o data reincalzit.
(Sinteti sigur ???)

Pe cutia unui fier de calcat (Rowenta loveste din nou):
calcati hainele direct pe corp !
(Da, dar as economisi o groaza de timp…)

Pe o sticla de sirop contra tusei pentru copii GlaxoWelcome:
Nu conduceti automobilul ! Nu operati masini grele !
(ar trebui sa le mai interzica copiilor si sa aiba menopauza, si s-a acoperit cam tot)

Pe o sticla de Nytol (somnifer):
Atentie: Poate produce somnolenta.
(Pa buneeee ?!?)

Pe cutia unui set de beculete de pom chinezesti:
A se utiliza numai in interior sau exterior.
(deci, sa fie clar, cine le utilizeaza sub apa sau in cosmos pierde garantia !)

Pe manualul unui robot de bucatarie japonez:
A nu se folosi in alte scopuri.
(Hmmmm, asta ma face tare curios…)

Pe o cutie de arahide Sainsbury:
Atentie – contine arahide.
(e hilara, da de fapt exista un numar mare de oameni care au alergie la arahide. Oricum e stupida !)

Pe o punga de arahide de la o cursa American Airlines:
Instructiuni: deschideti punga, mancati arahidele.
(Si daca ma opun ?)

Pe manualul unei drujbe Husqvarna:
Nu incercati sa opriti lantul cu mana sau alte organe.
(ghaaaaa, asta o fi fost modelul Lorena Bobbit !)

Pe un costum de Superman pentru copii:
Acest costum nu va permite sa zburati.
(Da’ ce, altele iti permit ? Si nu poti sa te intelegi cu el, poate totusi iti permite ?)

Pe o periuta de dinti oferita gratuit la un cabinet stomatologic:
Utilizati partea cu peri de plastic.
(Pe bune !!!) „

Read Full Post »

3 în 1

Ca de obicei, Blonda de la semafor se gândeşte la mine şi îmi face surprize. Şi ca de început de an mi-a dăruit un cado-premiu tare fain. Mulţumesc foarte mult, Blondo, e un gest foarte drăguţ din partea ta, sper să mă pot revanşa cât de curând. Premiul e acesta:

Cado-premiul îl ofer mai departe Adei, Crocoditzei, lui Carmen, Fetei bătăuşe şi Erminuşei.

Şi fiindcă e vorba de un cadou-premiu-leapşă (3 în 1 cum spuneam în titlu), mai jos execut şi leapşa, care mi s-a părut distractivă:

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi-o la pagina 18 şi scrieţi al patrulea rând.
„…jurnalism, 30 de ani, căsătorită.” (Paulo Coelho – Zahir)

2. Fără să verificaţi, cât e ora ?
21.30

3. Verificaţi.
21.30 (acum a început filmul, deci am trişat un pic)

4. Cu ce sunteţi îmbrăcat(ă) ?
Pijamale de culoare bleu.

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar la ce vă uitaţi ?
La tv.

6. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului ?
Căţelul de afară.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi unde aţi fost?
Azi dimineaţă, am fost la servici.

8. Ce aţi visat ieri noapte ?
N-am visat.

9. Când aţi râs ultima dată ?
Acum o oră, vorbeam cu sora mea pe mess şi îi povesteam ce trăsnăi am mai făcut.

10. Ce aveţi pe pereţi în încăperea în care sunteţi ?
Câteva icoane, un calendar 2010, o mască de carnaval în miniatură adusă din Italia, o oglindă.

11. Care-i ultimul film pe care l-aţi văzut ?
Soţia călătorului în timp.

12. Aţi văzut ceva ciudat azi ?
Nu.

13. Ce părere aveţi despre acest chestionar ?
Şi eu mi-s curioasă, dar nici chiar aşa.

14. Spune-ne ceva ce nu ştim încă.
Păi ca să vă spun ceva ce nu ştiţi, ar trebui să ştiu ce ştiţi.

15. Prenumele copilului dumneavostră, dacă ar fi fetiţă.
Maria.

16. Şi dacă ar fi băiat?
Ştefan.

17. V-aţi gândit vreodată să locuiţi în străinătate ?
Da, de multe ori.

18. Ce aţi dori să vă spună Dumnezeu la Porţile Raiului?
You’re in.

19. Dacă aţi putea schimba ceva în lume, ce ar fi ?
Am trecut de vârsta când credeam că pot schimba lumea.

20. Vă place să dansaţi ?
Da, la nebunie. De multe ori dansez singură prin casă până nu mai pot.

21. George Bush ?
Nu-l cunosc personal.

22. Ce aţi văzut la televizor ultima dată ?
Telenovela India.

Read Full Post »

În primul rând…

LA MULŢI ANI! 🙂
Să aveţi un 2010 îmbelşugat, să fiţi sănătoşi, sa fiţi iubiţi, să vă meargă toate din plin şi să aveţi parte de tot ce vă doriţi!

Ce dor îmi era de blogul meu. Cu toată vânzoleala cu sărbătorile, cadouri, musafiri, petreceri, călătorii şi alte alea am cam tras chiulul. Dar promit să recuperez. De azi am început şi serviciul, fără prea mult chef, dar na… pofta vine mâncând 😉 .

Toată nebunia a început acum două săptămâni. Fată prevăzătoare, mi-am luat concediu ca să am timp să mă odihnesc şi eu puţin şi de asemenea să pot face toate pregătirile pentru Crăciun şi Anul Nou. Am aranjat puţin casa, am pregătit bunătăţi, am împodobit bradul, am primit colindători, iar în ajun l-am aşteptat cuminte pe Moşul, care nu m-a dezamăgit nici de data asta. Crăciunul l-am petrecut acasă, împreună cu mama, am avut şi câţiva musafiri, m-am relaxat din plin că prea aveam nevoie.

De Revelion am fost la Galaţi, am intrat în noul an împreună cu nişte prieteni, am văzut artificii, am băut şampanie, ne-am pupăcit sub vâsc, am aruncat cu orez prin toate părţile să ne meargă super bine în noul an, am mâncat, am băut, ne-am distrat şi mai spre dimineaţă am fugit la somn. Ştiu că nu se doarme în noaptea de anul nou, dar eram rupţi de oboseală. Am avut şi pateuri cu răvaşe, vreo două mai exact. Primul răvaş suna cam aşa: „Sănătate, bucurii şi bani la greu”, iar al doilea: „Spor în afaceri şi căsătorie rapidă”. Deci e clar: 2010 va fi cel mai cel 😉 .

Ce-mi doresc în 2010? Sincer nu prea îmi doresc multe fiindcă nu aş vrea să mai fiu dezamăgită dacă planurile mele nu se vor fi împlinit. Anul ăsta las lucrurile să se întâmple de la sine. Vorba aia: ce-o fi o fi. Am să iau totul aşa cum vine şi voi acţiona ca atare. Îmi vin în minte acum versurile din Scrisoarea a III-a:
„De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru noi,
Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.”

P.S. Hubbis, am primit felicitarea. Sărumâna pentru urări 🙂
P.S.2. Brăduţul de acasă:

Read Full Post »