Feeds:
Articole
Comentarii

Ce alegi?

Să spunem că ai o situaţie materială mai grea, că de-abia te descurci şi că îţi doreşti din tot sufletul să-ţi fie mai bine. Te-ai săturat până peste cap de datorii, de rate, de facturi. Nu ai nici o satisfacţie, nici în plan personal, nici în plan profesional. Te uiţi cum trece viaţa pe lângă tine şi tu nu te bucuri de ea, că n-ai cu ce. Că nu-ţi permiţi. Şi primeşti o ofertă de lucru în afară. Posibilitate la care te-ai gândit înainte, oscilai între dorinţa de a pleca sau nu, era o chestie la care numai visai. Te gândeai cum ar fi să…, dar nu era nimic sigur. Acum eşti pus în faţa faptului împlinit. Vrei sau nu vrei, acum sau deloc.

Ce alegi? Stai aici şi-ţi plângi de milă şi cari după tine zi de zi o povară tot mai greu de dus? Stai aici şi te mulţumeşti cu un salariu de nimic şi te amăgeşti că astea-s condiţiile, asta-i viaţa, e criză, nu sunt soluţii? Sau pleci, deşi ştii că acolo va trebui să munceşti mult, o muncă grea, ştii că vei fi departe de casă, vei fi singur, fără familie, fără prieteni, eşti prins într-un contract pe care trebuie să-l respecţi, nu ştii dacă vei rezista sau nu etc. etc. Dar pleci ştiind că vei câştiga mai mulţi bani, speri că în momentul în care te vei întoarce îţi va fi puţin mai bine, că vei fi cât de cât pe picioarele tale.

Ce alegi?

Anunțuri

Ieri m-am întors la servici după o săptămână de concediu, am intrat mai greluţ în ritm, dar mi-am revenit, am primit flori şi bomboane de ciocolată de la şefi şi de la colegi, am primit o mulţime de urări şi am felicitat, la rândul meu, multe reprezentante ale sexului frumos. În general a fost bine, m-am simţit minunat, am scos şi maşinuţa la plimbare, am zis că măcar de ziua mea să mă simt şi eu bine.

Dar nu se poate să fie totul roz, trebuie să fie şi puţin neprevăzut, asta-i legea firii. M-am hotărât să plec cu maşina deşi ştiam că n-am rovinietă, expirase din 17 februarie. Ziceam că azi n-o să se lege nimeni de mine. Booon. Plec frumuşel cu intenţia să merg pe alt drum mai ocolitor, dar cum am făcut, cum am dres, tot pe drumul normal am ajuns şi mi-era lene să mă mai întorc. La vreo doi kilometri văd că maşinile de pe sensul opus de mers fac semne cu farurile, semn că e poliţie pe drum. Frumos do’nşoară, ia să vezi matale ce amendă bengoasă îţi trânteşte nenea organu’ să te înveţi minte. Na, dacă eşti încăpăţânată aşa-ţi trebe. De întors nu mă mai puteam întoarce, erau la mai puţin de 500 de metri, m-ar fi observat, ar fi înţeles că e ceva în neregulă. Aşa că am mers mai departe degajată, liniştită şi nu m-au oprit; am avut un noroc chior.

Aseară, bucuroasă că am ajuns în sfârşit acasă şi am parte şi eu de puţină relaxare, dau de alta. Mă roagă mama să merg până la unchiu-miu, trebuia să îi duc ceva. El stă la aproximativ 3 km de noi şi nu la strada principală, ci la vreo 300 de metri de aceasta. Am zis să nu mai intru cu maşina până la el, o las la stradă, chiar în faţa postului de poliţie. Când opresc, aud: Fâsssssssssss. Aolio, să vezi că asta-i vreo roată, cine ştie unde-a intrat. Şi aşa era, roata dreapta faţă avea o pană de toată frumuseţea, se dezumflase de tot. Bravo fată, na relaxare să-ţi ajungă. Mă duc la unchiu-miu şi îl rog să vină să mă ajute. Eu ştiam cam ce şi cum, aveam cric, cheie, roată de rezervă, tot ce trebe, dar e cam greu pentru o fată să şurubărească la chestii din astea grele. Plus că era noapte, era vreo 8 parcă. Vine unchiu, ridică maşina şi dă-i muncă la desfăcut prezoane; parcă le înţepenise naiba, că nu voiau deloc să se desfacă. A apelat la un vecin, cu chiu cu vai doi bărbaţi au reuşit să le desfacă, au schimbat roata, m-am urcat la volan şi tiva acasă, să mai salvez din timpul de relaxare. Acasă, mă uit la roată, aia de rezervă care numai ce-o schimbasem, văd eu că era cam moale, nu cine ştie ce, dar tot trebuia făcută o vizită pe la vulcanizare. Dimineaţă, roata dezumflată. Pfui, şi tu Brutus? Dar nu-i nimic, oricum nu mă duceam cu maşina la servici, am să rog eu un vecin zilele astea să-mi ducă caucioacele la vulcanizare. Că na, ai maşină ai şi responsabilităţi, probleme, deh, se mai întâmplă.

În altă ordine de idei, azi e baba mea, deci am un noroc fenomenal la vreme urâtă. Cam aşa mi s-a întâmplat în fiecare an. Dar trecem noi peste, că suntem baieţi mari.

De asemenea, vreau să-i felicit pe domni, că doar e ziua lor azi, să le urez viaţă lungă şi îmbelşugată, spor în toate şi multă sănătate. Le ofer şi un cadou simbolic, aşa, ca de patruzeci de pahare (mult am muncit la el, să ştiţi):

Şi pe toţi cititorii blogului îi invit să servească câte un sfinţişor făcut de mama mea. Să ştiţi să sunt delicioşi:

Urez la toate femeile, fie ele mămici, soţii, bunici, iubite, prietene, surori, fiice, nepoate, prietene, amice, colege, şamd.

Şi în mod special mamei şi surorii mele, femeilor din familia mea, Adei, Iulianei, Divei, lui Anachen, Petronelei, lui Carmen, Copilei, Crocoditzei, Dianei, Emmei, Erminuşei, Pompiliei, Incashei, Josephinei, Marmoţicii, Joaninhei, Naşei, Andrei, Cireşicii, Danielei şi Pifuneţei:

Să fiţi mereu sănătoase, frumoase, iubite, să aveţi mult noroc în viaţă şi să fiţi împlinite, atât personal, cât şi profesional.

LA MULŢI ANI! 🙂
Petrecere frumoasă!

Ţeapă originală

După o iarnă zbuciumată, cu temperaturi ameţitoare, purtătoare de mulţi minuşi, a venit în sfârşit şi primăvara. La început timid, apoi puţin câte puţin, părea că în sfârşit vom scăpa de baba iarna cea veşnic urâcioasă. Dar cum o minune nu durează decât trei zile, bucuria noastră fu de scurtă durată. Pesemne văzu baba că e bine şi că românii sunt oameni gospodari care nu se lasă înfrânţi de niscaiva zăpadă şi oleacă de ger, aşa că s-a gândit să le mai facă o surpriză şi să le mai trimită câte un pic acolo. S-a luat la ceartă cu primăvara, a frânt trupuşoarele firave ale ghioceilor şi a decretat cod galben pe meleagurile noastre.

Acum, în loc de soare şi căldură avem o porţie sănătoasă de frig, în loc de flori, fete şi băieţi avem bătăi cu zăpadă şi în loc de străzi curate, uscate şi fără gropi avem şantiere interminabile. Unde-i primăvara, dom’le, de ce-aţi furat primăvara? Ne vrem primăvara înapoi.

1 Martie

Zilele au trecut şi a venit şi primăvara mult-aşteptată.

Vreau cu această ocazie să vă trimit un buchet de flori virtual împreună cu o urare: să fiţi sănătoşi, să fiţi iubiţi, să-i aveţi mereu alături pe cei dragi, să fiţi frumoşi ca un bobocel de floare şi senini ca o zi de primăvară şi să aveţi multă bucurie în suflete.

Primăvară frumoasă!

Citeam ieri un articol la Diana Emma despre prietenia adevărată şi mi-am adus aminte de o povestioară pe care am primit-o pe mail şi care mi-a plăcut foarte tare:

Testul Filtrului Triplu

În Grecia Antică, Socrate era renumit pentru respectul cu care îşi trata prietenii. Într-o zi o cunoştinţă l-a întâlnit pe marele filosof si l-a întrebat:

„Ştii ce-am auzit despre prietenul tău?”

„Stai puţin”, a replicat Socrate. „Înainte de a-mi spune ceva aş dori să facem un test. Se numeşte testul Filtrului Triplu.”

„Filtrul Triplu?”

„Exact”, a continuat Socrate. „Înainte de a vorbi cu tine despre prietenul meu, ar fi o idee bună să stăm un pic şi să filtrăm ceea ce vei spune. Acesta este motivul pentru care îl numesc testul Triplului Filtru. Primul filtru este Adevărul. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”

„Nu”, spuse omul. „De fapt doar am auzit despre asta şi……”

„În regulă”, a spus Socrate. „Deci nu ştii dacă este adevărat sau nu. Acum hai să încercăm şi al doilea filtru, filtrul Bunătăţii. Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu este ceva bun?”

„Nu, din contra………”

„Deci”, a continuat Socrate, „vrei să-mi spui ceva rău despre el, dar nu eşti sigur că este adevărat. Totuşi poţi să treci testul, deoarece mai este un filtru: filtrul Utilităţii. Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu îmi va fi de folos?”

„Nu, nu chiar.”

„Bine”, a concluzionat Socrate, „Dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici bun, nici chiar folositor, de ce mai trebuie să-mi spui ceva?”

Limba română

Mi-am adus aminte de o întâmplare din copilărie. De fapt cred că aveam vreo 10-11 ani. Un unchi de-al meu se întorsese din Anglia după un stagiu de practică de vreo 6 luni şi l-am întrebat dacă ştie toată limba engleză. El m-a întrebat la rândul lui dacă eu cunosc foarte bine limba română şi am răspuns repede că da, cum să nu, cunosc toate cuvintele. Atunci el a început să râdă şi mi-a replicat că nici un om nu cunoaşte în totalitate o limbă, fie ea şi limba lui maternă.

Mai târziu aveam să realizez că avea dreptate, că n-ai cum să cunoşti toate cuvintele şi mai ales vorba nostră românească care are mai multe înţelesuri. Zilnic întâlnesc cuvinte sau expresii de care n-am mai auzit şi atunci dau fuga la dex şi mă documentez. Pe moment le înţeleg, îmi intră în tărtăcuţă, dar dacă nu le uzez zilnic, se mai întâmplă să le uit din nou.

Vă spuneam că m-a prins foarte tare jocul de scrabble, nu e zi în care să nu joc măcar o partidă. Câteodată nu joc, ci observ o partidă de top, în care joacă cei mai cei. Dar aseară am rămar mască. Printre cuvintele pe care cei doi jucători le înşirau pe tablă s-au numărat şi acestea:
– ouabaine
– eufoniu
– anceps

Neam de neamul meu cred că n-a auzit de ele. M-am holbat şi eu luuuuung după care m-am dus să cer lămuriri. No, acum cine-mi spune ce semnificaţie are fiecare dintre ele, fără să se consulte dexul, e cel mai bazat din cei mai bazaţi.

Să aveţi o zi de joi magnifică, fără flăcărui violacee şi alte ştermeleaguri! 😉