Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘amintiri’

„A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg…”

şi ninge în continuare. Şi e aşa frumos şi alb peste tot. Şi sunt aşa bucuroasă, sunt mai ceva ca un copil. Şi ninsoarea asta mi-a adus aminte de copilărie. Ţin minte că de pe la jumătatea lunii noiembrie aşteptam să ningă. Nici nu mă trezeam bine dimineaţa şi mă uitam pe geam să văd dacă a nins. Şi să vezi ce bucurie era pe capul meu când vedeam că e alb peste tot. O trezeam şi pe sora mea şi săream amândouă în sus de bucurie, iar mama nu ştia cum să ne domolească ca să nu trezim vecinii. De-abia aşteptam să vină week-end-ul să mergem la sanie. Tata n-avea zile bune cu noi până nu se ducea la bunici să ne aducă sania. Tii, ce vremuri… Le ţin minte de parcă ar fi fost ieri. Noi n-aveam spaţiu prea mult în apartament aşa că lăsam sania pe casa scării şi o legam de grilajul de fier cu un lanţ şi un lacăt. Şi odată am uitat să legăm sania cu lacătul, iar cineva a furat-o peste noapte. Vai ce a mai plâns soră-mea. Şi acum mi se rupe sufletul de mila ei. Dar şi mie îmi părea rău că nu mai aveam cu ce merge pe părtie. Iar tata, a doua zi, nu ştiu cum a făcut şi a venit acasă de la servici cu o sanie nou-nouţă. Ne-a trecut supărarea instant şi am ieşit afară să probăm sania. Şi tata mergea cu noi la sanie. Şi doar era un munte de om: înalt, voinic. Dar mergea cu noi la sanie, şi nu ca să ne privească. Nu, se dădea şi el cu sania cu noi. Şi făcea giumbuşlucuri şi mai cădea de se prăpădeau ceilalţi copii de râs. El ne-a învăţat, pe mine şi pe sora mea, cum să cotim, cum să oprim sania, ne sfătuia să avem grijă să nu ne lovim, dar să nu-i lovim nici pe ceilalţi copii.

Şi îmi maiaduc aminte ce dezamăgită am fost când am aflat că nu există Moş Crăciun. Era în iarna lui ’89, în primul an de şcoală. Căutam ceva acasă în şifonier şi am dat de nişte cărţi care aveau scris pe prima pagină – Moş Crăciun. Nu le-am dat prea multă atenţie. Zilele au trecut şi a venit şi prima zi de Crăciun. Eu şi sor-mea, la prima oră, eram lângă brad 🙂 . Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că erau aceleaşi cărţi pe care le descoperisem în şifonier. Şi am întrebat-o pe mama cum de au ajuns acele cărţi sub brad. Iar ea mi-a zis că s-a întâlnit cu Moş Crăciun şi i-a dat ei cadourile pentru că nu avea timp să ajungă la toţi copiii într-o noapte. Eu, copil mic şi neştiutor, am crezut-o. A reînceput şcoala şi într-o zi m-am dus cu una din cărţi să mă laud cu ce primisem eu de la moş. Iar colegii mi-au zis că nu e adevărat moşul şi că, de fapt, părinţii cumpără acele cadouri şi le pun sub brad. Eu, îmbufnată, le-am replicat că nu e adevărat şi le-am arătat şi semnătura lui ca să-i conving, dar n-a fost chip. Până la urmă a trebuit să accept că nu există, iar acum zâmbesc când îmi aduc aminte.

Şi pentru că m-au făcut să mă gândesc la copilărie trebuie să le mulţumesc lui Săr Sângerică şi Fătucii puse pe şotii, dar mai mult sensibilei Marmoţici că de la ea a pornit această leapşă. Şi tare sunt curioasă ce momente plăcute a trăit Pifuneaţa şi ce a determinat-o să-şi amintească de ele.

P.S. V-am zis că ningeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee? 😉

Anunțuri

Read Full Post »