Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bani’

Ne confruntăm de ceva vreme cu o problemă destul de gravă. Bine nu eu şi familia mea în mod direct, dar ne afectează şi pe noi într-o anumită măsură.

Mama mea are un frate. Care frate nu prea le are cu socotelile, nu prea ştie să aprecieze ce are şi din cauza asta este implicat până în gât într-o problemă care nu prea are nici o portiţă de scăpare. Mai ales acum, din cauza crizei ăsteia care ne macină pe toţi. Dar să povestim de la începuturi:

Mama mea şi frăţiorul din dotare au moştenit de la părinţii lor o casă şi câteva bucăţi de teren (printre care o vie, o pădure, nimicuri d’astea 😉 ). Câţiva ani de zile, din cauza lipsei banilor şi a altor motive mai personale, nu au dezbătut această moştenire, deci toate bunurile enumerate mai sus au fost în posesia amândurora. Anul trecut, în urma numeroaselor insistenţe ale unchiului meu, mama a fost de acord să meargă să dezbată moştenirea. S-au dus la primărie, au scos certificatele de moştenitor şi au făcut împărţeala: casa şi o parte din teren i-au revenit lui unchiu-miu, iar altă bucată de teren (mai mărişoară, ca să compenseze casa) mamei.

Nici bine nu s-au terminat formalităţile că unchiul a şi început să înstrăineze posesiunile lui, dar nu aşa oricum, ci la preţuri mult mai mici decât erau pe piaţă la vremea respectivă. Îl prosteau alţii pe faţă. Cum nu mai văzuse el aşa sume de bani în viaţa lui, imediat făcea târgul. Ca să dau un exemplu, a vândut 800 mp cu 24.000 ron, iar cel care l-a cumpărat l-a vândut mai departe cu 60.000 ron (afacerist de afacerist, îmbogăţeşte pe alţii).

Măiculiţă mamă, şi când se vedea cu banii nimeni nu mai era ca el. Ce chef, ce benchetuială era la el acasă. În loc să facă ceva util cu banii ăia, el se distra. Mătuşă-mea era în stare să se îmbrace numai în aur. Ei, dar nici o minune nu ţine mai mult de trei zile, aşa că s-au trezit dragii de ei că nu mai au ce cheltui. Şi că viaţa e scumpă, şi că au doi copii de întreţinut. Cum numai unchiul are servici şi mai are de plătit şi pensie alimentară pentru un copil din prima căsătorie, au început să apară greutăţile. Au început să aibă datorii, aurul achiziţionat a fost treptat amanetat şi mai apoi pierdut că nu au avut cu ce-l recupera.

În disperare de cauză au apelat la un amic să îi împrumute cu bani. Ăsta a fost de acord şi i-a ajutat cu 3000 ron, dar nu aşa oricum ci cu procură prin notariat în care unchiu-miu îi dădea în schimbul banilor o bucată de pământ (de numai 1800 mp). Fiindcă nu aveau toate actele în regulă pe pământul respectiv, iar amicul a mirosit că ar putea rămâne cu buzele umflate, i-a cerut să garanteze şi cu suma de 30.000 ron. Şi ameţitul a semnat că e de acord. Cât de tâmpit poţi fi încât să dai înapoi pe 3.000 de lei 30.000 de lei? Sau chiar dacă se rezolvau actele pe terenul respectiv cum să dai tu 1800 mp cu 3000 ron? Nici dacă aş fi miliardară nu m-aş băga la aşa afacere păguboasă.

Timpul a trecut, iar cu actele pe terenul respectiv nu s-a rezolvat nimic şi nici nu ştiu dacă se vor rezolva vreodată. E o treabă tare încurcată. Trebuie dată primăria în judecată că a greşit actele, iar procesele astea sunt foarte lungi şi de cele mai multe ori pierde tot cel ce are dreptate. Şi văzând nenea care l-a împrumutat pe unchiu-miu că nu are şanse să intre în posesia terenului, l-a dat în judecată şi şi-a cerut cei 30.000 ron promişi. Dar nu a câştigat cât a vrut el fiindcă judecătorul a hotărât ca unchiul să-i restituie doar cei 3000 ron (plus cheltuielile de judecată) şi asta din cauză că terenul nu fusese înstrăinat la terţe persoane.

Mama n-a ştiut nimic, nici când a vândut tot ce avea, nici când a luat banii cu împrumut. Unchiul n-a vrut să-i spună nimic căci ştia că ea nu ar fi fost de acord. A aflat de-abia după ce treburile erau aranjate şi când nu se mai putea face nimic. Dar după ce s-a întentat proces împotriva lui a venit spăşit la dânsa şi i-a povestit şi i-a zis nu ştie ce să facă. Mama s-a enervat foarte tare şi l-a întrebat de ce nu a venit la el şi când a făcut prostiile mai mari decât capul lui.

S-a terminat procesul şi i-a venit citaţie acasă că trebuie să plătească vreo 8.000 ron (3.000 – datoria în cauză, restul – cheltuieli de judecată); în caz contrar se punea sechestru pe casă care ulterior ar fi fost vândută şi datoria achitată. Unchiul şi mătuşa nu s-au lamentat atunci foarte tare, ziceau că vor plăti atunci când vor avea. Spuneau că: „n-o să ne ia casa pentru 80 mil. de lei vechi”. La vreo lună de la primirea citaţiei, se trezeşte mătuşă-mea acasă cu executoarea şi nişte poliţai care îi spun că au venit să pună sechestru pe casă. Asta a rămas interzisă, habar n-avea ce să zică. I-a rugat atunci să îi mai păsuiască puţin ca să încerce să facă rost de bani. Executoarea a fost de acord şi i-a mai amânat cu zece zile, dar i-a sfătuit să facă rost de bani altfel nu are de ales şi pune sechestru pe casă. Când m-a sunat mama şi mi-a povestit am rămas tablou. Nici nu puteam vorbi, parcă îmi rămâneau cuvintele undeva în gât şi nu aveau putere să iasă. Bine, ştiam de proces, ştiam că unchiul fusese somat să plătească aceşti bani, dar totodată trăgeam nădejde că se va rezolva şi nu se va ajunge la soluţii atât de extreme. Au trecut cele 10 zile fără prea multă implicare din partea unchiului. El îl ia pe „nu ştiu ce să fac” în gură şi gata… a rezolvat toate problemele. Câteodată e aşa de pasiv omul de zici că n-are nimicuţa. Iar noi suntem cele care nu putem dormi noaptea. Mai ales mama, care s-a născut şi a trăit în casa aceea. Ei cum poate vedea ea persoane străine în casa aia şi mai ales cum poate trăi cu gândul că fratele ei a fost dat afară de acolo. Şi o doare sufletul când vede că alţii şi-au bătut joc de munca părinţilor ei.

Acuma ziceţi-mi şi mie: nu merită să-l baţi?

Anunțuri

Read Full Post »