Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘familie’

„A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg…”

şi ninge în continuare. Şi e aşa frumos şi alb peste tot. Şi sunt aşa bucuroasă, sunt mai ceva ca un copil. Şi ninsoarea asta mi-a adus aminte de copilărie. Ţin minte că de pe la jumătatea lunii noiembrie aşteptam să ningă. Nici nu mă trezeam bine dimineaţa şi mă uitam pe geam să văd dacă a nins. Şi să vezi ce bucurie era pe capul meu când vedeam că e alb peste tot. O trezeam şi pe sora mea şi săream amândouă în sus de bucurie, iar mama nu ştia cum să ne domolească ca să nu trezim vecinii. De-abia aşteptam să vină week-end-ul să mergem la sanie. Tata n-avea zile bune cu noi până nu se ducea la bunici să ne aducă sania. Tii, ce vremuri… Le ţin minte de parcă ar fi fost ieri. Noi n-aveam spaţiu prea mult în apartament aşa că lăsam sania pe casa scării şi o legam de grilajul de fier cu un lanţ şi un lacăt. Şi odată am uitat să legăm sania cu lacătul, iar cineva a furat-o peste noapte. Vai ce a mai plâns soră-mea. Şi acum mi se rupe sufletul de mila ei. Dar şi mie îmi părea rău că nu mai aveam cu ce merge pe părtie. Iar tata, a doua zi, nu ştiu cum a făcut şi a venit acasă de la servici cu o sanie nou-nouţă. Ne-a trecut supărarea instant şi am ieşit afară să probăm sania. Şi tata mergea cu noi la sanie. Şi doar era un munte de om: înalt, voinic. Dar mergea cu noi la sanie, şi nu ca să ne privească. Nu, se dădea şi el cu sania cu noi. Şi făcea giumbuşlucuri şi mai cădea de se prăpădeau ceilalţi copii de râs. El ne-a învăţat, pe mine şi pe sora mea, cum să cotim, cum să oprim sania, ne sfătuia să avem grijă să nu ne lovim, dar să nu-i lovim nici pe ceilalţi copii.

Şi îmi maiaduc aminte ce dezamăgită am fost când am aflat că nu există Moş Crăciun. Era în iarna lui ’89, în primul an de şcoală. Căutam ceva acasă în şifonier şi am dat de nişte cărţi care aveau scris pe prima pagină – Moş Crăciun. Nu le-am dat prea multă atenţie. Zilele au trecut şi a venit şi prima zi de Crăciun. Eu şi sor-mea, la prima oră, eram lângă brad 🙂 . Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că erau aceleaşi cărţi pe care le descoperisem în şifonier. Şi am întrebat-o pe mama cum de au ajuns acele cărţi sub brad. Iar ea mi-a zis că s-a întâlnit cu Moş Crăciun şi i-a dat ei cadourile pentru că nu avea timp să ajungă la toţi copiii într-o noapte. Eu, copil mic şi neştiutor, am crezut-o. A reînceput şcoala şi într-o zi m-am dus cu una din cărţi să mă laud cu ce primisem eu de la moş. Iar colegii mi-au zis că nu e adevărat moşul şi că, de fapt, părinţii cumpără acele cadouri şi le pun sub brad. Eu, îmbufnată, le-am replicat că nu e adevărat şi le-am arătat şi semnătura lui ca să-i conving, dar n-a fost chip. Până la urmă a trebuit să accept că nu există, iar acum zâmbesc când îmi aduc aminte.

Şi pentru că m-au făcut să mă gândesc la copilărie trebuie să le mulţumesc lui Săr Sângerică şi Fătucii puse pe şotii, dar mai mult sensibilei Marmoţici că de la ea a pornit această leapşă. Şi tare sunt curioasă ce momente plăcute a trăit Pifuneaţa şi ce a determinat-o să-şi amintească de ele.

P.S. V-am zis că ningeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee? 😉

Read Full Post »

Tăticul meu

14 decembrie – o zi care înainte era aşteptată cu bucurie, o zi în care se sărbătorea.
Azi e o zi tristă…
14 decembrie era ziua de naştere a tatălui meu. Dacă ar fi trăit, acum ar fi împlinit 51 de ani.

Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace, tăticule!

Read Full Post »

Am mai primit o leapşă. De data aceasta una fotografică. Iuliana mă provoacă să postez două imagini: una de suflet şi una hazlie. Şi vă spun sincer că aceasta este o leapşă pe sufleţelul meu pentru că mie îmi plac foarte mult fotografiile. Îmi place să mă uit prin albume vechi, să îmi aduc aminte de trecut (nu degeaba-mi spunea cineva că eu trăiesc mai mult în trecut). Aşa că aseară am depănat din nou amintiri. Mi-am adus aminte de copilărie, de şcoală, de bunici, de momente frumoase, de excursii, de locuri dragi. Mi-a fost foarte greu să aleg pentru că am multe fotografii care-mi sunt dragi. Dar pentru că trebuia să postez numai câte una din fiecare, le-am ales până la urmă pe acestea:

familia meaAceasta este fotografia mea de suflet. Când mi se face dor, când simt un gol în suflet, când am nevoie de o consolare privesc această fotografie. Îmi aduc aminte ce familie fericită aveam, cât de mult ţineam unii la alţii, ce vremuri bune am petrecut împreună. Şi nu de puţine ori îmi vine-a plânge. Pentru că acum nu mai suntem împreună. Tatăl meu a plecat de mult într-o lume (sper) mult mai bună. Aceasta e ultima fotografie pe care am făcut-o împreună, toţi patru. Avem multe fotografii făcute de atunci, dar nici una nu a reuşit să mai surprindă această atmosferă familială, în nici una nu ne-am mai adunat toţi patru. Mi-e dor, mi-e tare dor să fim din nou împreună, să ne strângem cu toţii la masă, să fim împreună de sărbători, să mergem în fiecare an la mare şi să facem multe alte lucruri pe care le făceam înainte.

andreiFotografia hazlie îl înfăţişează pe verişorul meu, Andrei. În poză avea 3 anişori (acum a mai crescut, are 4). Îmi este foarte drag. E un băieţel tare şturlubatic, are un râs molipsitor, te binedispune numai dacă vezi ce mutrişoară drăgălaşă are. Face tot felul de trăsnăi, îţi dă nişte răspunsuri de te lasă mască. De curând a început grădiniţa şi e aşa de mândru, de câte ori se întoarce acasă îţi face capul calendar. Tot îţi povesteşte: ce a făcut, ce poezie a mai învăţat, ce cântecel a cântat cu copiii, ce frumos s-a jucat el pe calculator etc. Dacă te pune păcatul să-l întrebi: „Şi mâine nu te mai duci, nu?” îţi răspunde categoric: „Ba da!”

Leapşa merge mai departe la Mărul perfect rotund (ştiu eu că ei au multe fotografii şi sunt foarte frumoase) şi la Carmen.

Read Full Post »