Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Horoscop’

Horoscopul hindus

Îmi plac foarte mult zodiacele şi horoscoapele. Zilnic îmi citesc horoscopul de pe diferite site-uri de profil. Nu cred neapărat tot ce scrie mai ales la cele zilnice, dar mă identific în mare parte cu cele care descriu zodia în general. Aşa că de fiecare dată când apare o chestie nouă citesc imediat şi fac o paralelă între cele scrise şi felul meu de a fi.

Astăzi de exemplu am găsit un horoscop hindus pe site-ul flu. Horoscopul hindus are tot douăsprezece semne zodiacale ca şi cel european, iar eu sunt sub semnul Kataka Chandra. Redau mai jos caracterizarea nativelor din acest semn:

„Sunt persoane exagerat de sensibile, iar această emotivitate caracteristică îi poate jena uneori pe cei din jur. Deşi sunt mai puternice decat par, au o nevoie constantă de susţinere şi de incurajare. Sunt extrem de nesigure pe ele, iar încrederea lor va fi câştigată de asemenea cu multă dificultate. Odată ce-ai ajuns la femeia Kataka Chandra insă, vei descoperi cea mai loială persoană, înzestrată cu mult spirit de sacrificiu. Deşi mai întotdeauna vor avea parte de un trai mai mult decât decent, vor ajunge cu dificultate în această situaţie si vor avea de trecut multe obstacole. În relaţia de cuplu, se manifestă foarte posesiv si tind să-şi sufoce partenerul cu stările sale contradictorii, cu discuţiile interminabile şi cu nevoia permanentă de a-i demonstra cât de aproape îi este. Sunt genul de femei care despică firul in patru şi care nu concep că viaţa poate fi simplă, cu alte cuvinte, dacă nu au probleme, nu-i nimic, îşi vor crea singure drame. Femeia Kataka Chandra simte ca s-a născut sub o stea nenorocoasă şi îşi petrece viaţa privind îngrijorată să nu dispară de deasupra capului său.
Sănătate: Este predispusă la afecţiuni respiratorii sau ale gâtului.”

Pot spune că acest horoscop reprezintă destul de fidel felul meu de a fi. Spun destul de fidel pentru că e un punct cu care nu sunt de acord şi anume cel care prezintă relaţia de cuplu. Nu sunt atât de posesivă şi sufocantă, dimpotrivă am nevoie de puţin spaţiu care să fie numai al meu şi implicit ofer şi persoanei de lângă mine acelaşi lucru. Sunt de părere că trebuie să şi oferi pentru a putea primi.

În rest totul e adevărat: sunt foarte sensibilă (şi foarte timidă). Sunt nesigură pe mine: mi s-a întâmplat de câteva ori să ştiu rezolvarea la o anumită situaţie, dar mi-a fost frică să-mi expun punctul de vedere (mă gândeam dacă nu e soluţia corectă, dacă or să râdă ceilalţi de mine etc. etc.); iar când altă persoană venea cu soluţia la care şi eu mă gândisem şi era corectă mă gândeam ce fraieră am fost că am tăcut din gură. De foarte multe ori m-am lăsat pe mine ca să-i ajut pe alţii. Mă gândeam că sunt o norocoasă că am mai multe decât anumiţi oameni. Cu timpul am văzut însă că mulţi doar profitau de bunătatea mea, dar tot nu mi-am învăţat lecţia. Şi da, îmi creez singură drame, chiar din nimic uneori. Stau şi-mi fac singură scenarii c-o fi, c-o păţi, iar după aia realizez că lucrurile au mers bine şi m-am împacientat degeaba. Dar na, fiecare cu piticii lui şi eu am ditamai herghelia 😉

LE: WEEK-END PLĂCUT LA TOATĂ LUMEA!
Să vă iubiţi, să vă distraţi, să vă călătoriţi şi tot ceea ce faceţi să vă iasă din plin 😉

Read Full Post »