Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mâncare’

Recunosc, sunt o gurmandă. Nu prea rezist dacă văd o masă plină de bunătăţi. Aş vrea să gust din toate şi dacă mi se deschide apetitul mănânc căteodată chiar mai mult decât trebuie. Îmi plac mâncărurile tradiţionale, dar am încercat şi aş mai încerca şi altele.

Îmi place să gătesc. Dar, pentru că am un program de lucru mai aiurea şi pentru că mama mea e tot timpul acasă, nu prea am mai intrat în bucătărie decât foarte rar. Şi când o fac mai mult mă ocup de prăjituri. Chiar vorbeam cu o fostă colegă de liceu pe mess şi mă întreba ce bunătăţi mai gătim. Noi nu prea facem feluri de mâncare complicate, mai mult obişnuite, iar la sfârşit de săptămână mai ieşim din tipar cu câte un grătar, un desert mai bune.

Îmi amintesc şi acum când am gătit pentru prima dată. Aveam vreo 13 ani cred. Noi stăteam la bloc, bunicii erau cam la un kilometru şi jumătate depărtare de noi, la casă, iar mama şi cu tata aveau o grădină acolo pe care o îngrijeau. Într-o zi, părinţii trebuiau să plece, mama nu mai avea timp să facă mâncare ca să găsească la întoarcere, aşa că m-a rugat pe mine să mă ocup. Mi-a spus ea ce trebuie să fac, ce ingrediente, cât timp şi nici bine nu au ieşit pe uşă că am şi început treaba. Am făcut ostropel de pui. Când s-au întors părinţii am pregătit masa, mândră nevoie mare, am pus în farfurii, am aşteptat să mănânce, apoi i-am întrebat dacă le-a plăcut. Au spus că era foarte bun şi că m-am priceput. Ei, nu vă spun ce încântare era în sufletul meu, ce mândră eram de parcă făcusem ceva de o importanţă vitală. Şi mi-am dat seama cât e de frumos să vezi că ai făcut ceva pentru cel de lângă tine şi cât de bine te simţi când vezi că eşti apreciat.

Dar, dacă prima dată mi-a ieşit faza cu bucătăritul, a doua oară trebuia să-şi bage scaraoţchi coada niţeluş că altfel nu era treaba bună. Trebuia să fac fasole prăjite. Aranjamentul acelaşi, mama îmi spunea ce trebuie să fac, eu urmam întocmai şi… gata mâncarea. Pun eu fasolea la fiert şi mă duc în dormitor să-mi termin lecţiile (eram după-amiază la şcoală şi de obicei îmi făceam lecţiile dimineaţa). Apartamentul nostru era de două camere, semidecomandat, dar avea o bucătărie mare, la fel de mare ca dormitorul. Camerele erau paralele, dormitorul era într-o parte, bucătăria în cealaltă parte, iar la mijloc sufrageria. Grăbită ca de obicei că aveam multe teme, uit de mâncarea mea. Când ies din dormitor, după vreo două ore, din bucătărie ieşea un abur gros, să-l tai cu cuţitul. Aolio, mâncarea mea. Când intru, oala era neagră în afară, iar fasolele într-însa erau la rândul lor negre şi uscate. Vai de mine şi de mine, să vezi ce păţesc dacă aude mama. Iau fasolele, le arunc, mă duc repede şi spăl oala de funingine sau ce naiba era, îmi iau ghiozdanul şi plec într-o fugă la mama (ea lucra la un magazin de pâine, la o distanţă de câteva blocuri). Îi povestesc ce şi cum, mai cu sughiţuri aşa şi aşteptându-mă la represalii. Dar mama nu mi-a zis nimic, m-a lăsat să mă liniştesc şi m-a trimis la şcoală. Nu vă închipuiţi ce uşurare pe capul meu. Dar nu m-a mai lăsat să fierb fasole.

Nici bine nu scap de asta cu fasolea, că altă poznă mă pândeşte. Mă învaţă mama să fac pilaf: la o cană de orez pui patru căni de apă şi mesteci încontinuu să nu se lipească. Boooooon. Se-apucă mândra de treabă şi numără: patru căni de orez şi una de apă. Tata mă vede, că era acasă, şi-mi atrage atenţia. „Eu cred că invers trebuie, nu cum ai pus tu”. „Ba nu, tăticule, că aşa mi-a zis mămica”. N-a mai zis nimic, între timp orezul meu se umflase deja (dacă avea aşa piţină apă!…) şi eu închid aragazul că e gata mâncarea. Când vine mama, orezul era tot crud, nu legat, ba se mai şi prinsese de fundul oalei. Aruncat şi orezul, dar de-atunci ţin minte că trebuie să fie apă mai multă şi orez mai puţin.

Anunțuri

Read Full Post »