Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘oameni’

Plăcut impresionată

Nu ştiu dacă v-am spus până acum, dar eu am o relaţie foarte specială cu meşterii lu’ peşte prăjit; ăştia de zugrăvesc, repară, instalează centrale şi alte trebi din astea laborioase. Relaţia noastră e cam aşa: ei mi-s dragi mie ca sarea-n ochi, dar nici eu lor nu li-s mai prejos. Dar fiindcă nu vreau să-mi stric buna dispoziţie n-o să dau acum prea multe detalii. Altceva vreau să vă spui.

Astăzi mi s-a întâmplat ceva interesant, ceva care m-a făcut să zâmbesc şi să mă gândesc că totuşi există oameni. La mine la servici e o problemă cu căldura. Suntem mai multe firme racordate la o centrală electrică şi fiindcă noi suntem capăt de coloană la noi se încălzesc caloriferele prea puţin sau deloc. Prin urmare, în ultimele două săptămâni am cam îngheţat de frig. Ne-am ţinut de nenii cărora le plătim chirie să vină să rezolve problema. Într-un final au apelat la serviciile unor instalatori şi astăzi s-au înfiinţat la noi ca să remedieze problema. Au venit doi bărbaţi, unul până în treizeci de ani, unul trecut de cincizeci, foarte respectuoşi şi foarte muncitori. Ne-au explicat că trebuie să schimbe un calorifer, că trebuie schimbate toate ţevile şi că trebuie refăcută toată reţeaua. Şi-au cerut până şi scuze că ne deranjează şi că o să cam facă mizerie.

Au început să lucreze şi încercau să facă în aşa fel încât să nu facă zgomot sau să ne încurce în activitatea noastră. Lucrau foarte curat, nu înşirau materiale peste tot sau lăsau scule aiurea, dar lucrau şi foarte repede. N-aveai timp să-i vezi ce repede se mişcau, nici nu mi-am dat seama când au pus ţevile. Pe la prânz i-am întrebat dacă nu vor o cafea şi mi-au spus că ar vrea, dar nu vor să deranjeze. Se simţeau jenaţi, de parcă aş fi depus un efort prea mare. Mi-a făcut plăcere să fac şi eu ceva pentru ei. N-am mai văzut de mult atât bun simţ şi atâta simplitate ca la ei. Plus că atunci când au terminat au strâns tot gunoiul, ba chiar au şi măturat tot moluzul care s-a adunat (acum o să mă combateţi şi o să spuneţi că în mod normal aşa ar trebui să facă toţi meseriaşii, dar lor li se fâlfăie, lasă o mizerie de nedescris).

Şi uite aşa au reuşit oamenii ăştia să-mi lase o impresie foarte bună. E incredibil cum un lucru mărunt poate să-ţi însenineze ziua. Şi mă gândesc: dacă toată lumea s-ar ţine de treabă nu ne-ar fi viaţa mai uşoară? Nu ar fi lucrurile mai simple, nu am trăi fără stres şi fără să ne enervăm degeaba?

Da, da, e o întrebare retorică, ştiu.

Week-end plăcut să aveţi! 🙂

Read Full Post »

Una din atribuţiile mele la job este aceea de a urmări licitaţii care fac referire la produsele pe care firma noastră le comercializează. Zilele trecute îmi plimbam ochişorii pe site-urile de profil şi găsesc următorul anunţ:
„Drumul de glorie al Armatei Romane in Primul Razboi Mondial”

Sincer prima dată când am văzut anunţul m-a pufnit râsul: „Ce-i nene l-aţi pierdut şi acum vreţi să-l căutaţi?” Şi, curioasă din fire, puced să citesc respectivul anunţ. Şi îmi sare în ochi suma: 14,953,390 RON fără TVA. Câââââââââââââââââââââât?. Măiculiţă mamă, ce de parale. Auzi 14,953,390 ron, 17,794,534 cu tot cu TVA, deci aproape 178 de miliarde de lei vechi. Hopa, stai aşa că devine interesant. Ia să văd nene şi eu unde se duc banii ăştia. Pavează cu ei drumu’ ăsta de glorie sau ce naiba fac?

Şi zice acolo: „…se are în vedere dezvoltarea turismului cultural, prin restaurarea următoarelor obiective: Mausoleul Eroilor din Focşani, Mausoleul Eroilor din Soveja, Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti, Mausoleul Eroilor din Mărăşti”.

Păi bine mă fraţilor, dar la ce vă trebuie atâta puhoi de bani? Pentru 4 mausolee? Care sunt deja în picioare şi mai trebuie făcute varii lucrări de restaurare? Eu am toată consideraţia şi tot respectul pentru vitejia şi dăruirea soldaţilor noştri, au luptat pentru ţara noastră şi pentru noi, poporul român, şi merită să-i purtăm mereu în amintirea noastră. Dar sincer mi se pare exagerat să aloci o aşa mare sumă de bani pentru restaurare când sunt în ţara asta o groază de domenii deficitare din acest punct de vedere.

Şi-apoi mai este o problemă: batem monedă pe turism cultural, căutăm să atragem cât mai mulţi turişti, dar la capitolul infrastructură suntem zero. Îi purtăm pe săracii turişti prin hopuri-dâmburi până la sus-numitele vestigii, ne lăudăm ce bine ştim noi să aruncăm gunoiul pe stradă şi ne mai mirăm după aia că nu suntem apreciaţi şi că eforturile noastre sunt zădărnicite de comentarii răutăcioase care caută să ne denigreze.

Ştiţi ce cred eu? Daţi, oameni buni, banii ăia oamenilor care au într-adevăr nevoie de ei. Hai să construim un viitor mai bun, să facem o temelie solidă pentru generaţiile care vin. Sunt atâtea proiecte iniţiate în România care au mare nevoie de sprijin financiar. Proiecte care sprijină cauze nobile, cum ar fi (aici sunt numai câteva exemple, de fapt sunt mult mai multe):

http://www.inimacopiilor.ro/campanie/proiect.php

http://www.oamenidarnici.ro/

http://sminchy.wordpress.com/

http://www.faunbine.ro/

http://www.fundatiapentrusmurd.ro/

http://www.ajuta.ro/

http://www.aschfr.ro/

http://www.anvr.ro/

Read Full Post »

De ce?

De ce nu pot să se înţeleagă oamenii între ei mereu? De ce nu poate să fie pace, linişte, iubire, înţelegere mereu în jurul nostru? De ce există atâta invidie, mâncătorie, înşelătorie? De ce trebuie să călcăm peste cadavre pentru a ajunge mereu cât mai sus? De ce? De ce? De ce?

Şi lista ar putea continua. O listă amară. Încercăm din răsputeri să ne fie cât mai bine şi astfel uităm să mai fim oameni. Uităm de unde am plecat, uităm cât de importante sunt prietenia, iubirea, afecţiunea. Ne transformăm parcă în nişte roboţi care parcurg orbeşte şi fără să se abată din drum o cale meschină. Ca să exemplific cele scrise mai sus vă voi relata două cazuri adevărate.

Ne povestea un profesor de la facultate că într-o vară a trebuit să plece în America pentru o conferinţă şi s-a dus în vizită la un prieten (care plecase din România în urmă cu 10 ani şi se stabilise acolo împreună cu familia). Şi profesorul l-a întrebat cum i se pare viaţa departe de casă, departe de România. Prietenul i-a spus că s-a obişnuit şi că se înţelege foarte bine cu vecini săi americani, în schimb nu prea se înţelege cu românii de acolo. Şi asta pentru că românii sunt bârfitori, invidioşi, se uită urât dacă văd că-ţi merge bine; aşa că mai mult se ignoră. Pe când americanii sunt oameni foarte deschişi, primitori, se vizitează des şi nu de puţine ori şi-au oferit ajutorul atunci când a avut nevoie.

Sora mea şi soţul ei sunt plecaţi de jumătate de an la lucru în Cipru şi îmi povestea acelaşi lucru. Majoritatea celor care lucrează acolo sunt români, dar sunt şi arabi, bulgari, portughezi şi alte naţii. Românii ar face orice ca să-ţi pună beţe în roate. Când s-a angajat s-a simţit o intrusă, vedea cum bârfeau şi şuşoteau alţii pe la colţuri pe seama ei, chiar i s-a şi spus că din cauza ei nu şi-au putut aduce rudele. Dacă munceşte mai mult şi implicit ia bani mai mulţi, iar se declanşează o explozie de reproşuri.

Şi atunci stau şi mă întreb… chiar suntem atât de nevinovaţi aşa cum pretindem mereu? Noi nu avem nici o parte din vină? Dăm vina mereu pe ţigani, pe hoţi, pe cerşetori că ne strică imaginea în lume. Dar noi, noi ce facem? Ne interesează mai mult „paiul din ochiul altora şi nu vedem bârna din ochiul nostru”.

Oare dacă am încerca şi noi să fim mai buni, să ne ajutăm unii pe alţii, să ne unim forţele pentru a crea ceva frumos nu ne-am simţi mai bine, mai împliniţi? Ar fi aşa frumos să mergi pe stradă şi să vezi oameni zâmbind, oameni care-şi dau bineţe unul altuia şi îşi strâng mâinile cu căldură, vecini care se respectă şi se ajută. Cred din tot sufletul că împreună am putea schimba ceva.

Read Full Post »