Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘petrecere’

În primul rând…

LA MULŢI ANI! 🙂
Să aveţi un 2010 îmbelşugat, să fiţi sănătoşi, sa fiţi iubiţi, să vă meargă toate din plin şi să aveţi parte de tot ce vă doriţi!

Ce dor îmi era de blogul meu. Cu toată vânzoleala cu sărbătorile, cadouri, musafiri, petreceri, călătorii şi alte alea am cam tras chiulul. Dar promit să recuperez. De azi am început şi serviciul, fără prea mult chef, dar na… pofta vine mâncând 😉 .

Toată nebunia a început acum două săptămâni. Fată prevăzătoare, mi-am luat concediu ca să am timp să mă odihnesc şi eu puţin şi de asemenea să pot face toate pregătirile pentru Crăciun şi Anul Nou. Am aranjat puţin casa, am pregătit bunătăţi, am împodobit bradul, am primit colindători, iar în ajun l-am aşteptat cuminte pe Moşul, care nu m-a dezamăgit nici de data asta. Crăciunul l-am petrecut acasă, împreună cu mama, am avut şi câţiva musafiri, m-am relaxat din plin că prea aveam nevoie.

De Revelion am fost la Galaţi, am intrat în noul an împreună cu nişte prieteni, am văzut artificii, am băut şampanie, ne-am pupăcit sub vâsc, am aruncat cu orez prin toate părţile să ne meargă super bine în noul an, am mâncat, am băut, ne-am distrat şi mai spre dimineaţă am fugit la somn. Ştiu că nu se doarme în noaptea de anul nou, dar eram rupţi de oboseală. Am avut şi pateuri cu răvaşe, vreo două mai exact. Primul răvaş suna cam aşa: „Sănătate, bucurii şi bani la greu”, iar al doilea: „Spor în afaceri şi căsătorie rapidă”. Deci e clar: 2010 va fi cel mai cel 😉 .

Ce-mi doresc în 2010? Sincer nu prea îmi doresc multe fiindcă nu aş vrea să mai fiu dezamăgită dacă planurile mele nu se vor fi împlinit. Anul ăsta las lucrurile să se întâmple de la sine. Vorba aia: ce-o fi o fi. Am să iau totul aşa cum vine şi voi acţiona ca atare. Îmi vin în minte acum versurile din Scrisoarea a III-a:
„De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru noi,
Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.”

P.S. Hubbis, am primit felicitarea. Sărumâna pentru urări 🙂
P.S.2. Brăduţul de acasă:

Read Full Post »

jack daniel'sEu în general nu prea le am cu licorile bahice. Îmi place să degust un whiskey bun (eventual combinat cu cola), un vinişor, o vişinată de casă, pe scurt place la mine astfel de delicii. Dar nu mereu, numai pe la vreo petrecere, pe la o ieşire în oraş, şi cum astfel de lucruri se întâmplă destul de rar, nu sunt prea obişnuită. Aşa că, de multe ori mă ameţesc, dar numai de câteva ori pot spune că am fost mai mult sau mai puţin beată.

Prima ispravă de gen s-a petrecut pe la vârsta de 2 anişori; am fost precoce, nu jucărică ;). Eu nu-mi mai aduc aminte, mi-au povestit mama şi tata (şi mie şi la jdemii de rude aşa că ştiu toţi ce trăsnăi am făcut). Cum s-a întâmplat? Tata avea obiceiul ca, atunci când se întorcea de la servici şi înainte de a sta la masă, să bea o vişinată; avea el o ceaşcă de cafea (micuţă, semăna cu alea de beau chinezii ceai), aia era porţia lui zilnică. Eu, copil mic şi prost, fâţâindu-mă pe lângă masa unde era ceşcuţa, pun mâna pe ea şi-ncep să beau. Până să-şi dea seama tata şi mama ce fac, eu deja băusem mai bine de jumătate (fiind dulce, cred că mi-a deschis apetitul). Nici bine nu mi-au luat ceaşca din mână că am şi tras pe dreapta. Îngrijorări, panică, dar copilul n-avea nici pe naiba, dormea dus. Au stat ei ca pe ace câteva ore, dar după aia m-am trezit. Şi de atunci tata n-a mai lăsat ceaşca pe masă.

A doua oară a fost prin ultimul an de liceu. Supăraţi tare că ne despărţim, eu şi colegii de clasă ne hotărâm să mergem într-un bar să ne mai domolim oful. Ne hotărâm noi să luăm o sticlă cu coniac din aia mare (cred că avea un litru) şi să o împărţim frăţeşte; erau pahare de 100 ml umplute mai bine de trei sferturi. Am luat o gură, am văzut că era bun, dar era taaaare, pfui ardea maţele. Colegii insistau că trebuie să-l bem tot, bine dacă ei aveau antrenament normal că nu li se părea mult. Eu dacă nu eram obişnuită (şi chiar nu eram deloc), deja pe la a treia înghiţitură vedeam stele verzi. Dar într-un final, am reuşit să-l beau. Acuma se amuzau de mine că eram cam ameţită, mă mişcam cam dubios. Oricum au avut grijă de mine, am mai stat împreună câteva ore, au luat ceva de mâncare şi am reuşit apoi să ajung acasă pe picioarele mele.

Anul trecut, prin mai, am fost la petrecerea de aniversare a unui coleg. Şi tot atunci am descoperit Martini-ul. Mamăăăă, ce bun mi s-a părut, era duuuulce şi bun. Şi am băut un pahar, după aia încă unul (dar nu erau pahare speciale pentru Martini că nu avea restaurantul respectiv, ne serveau în pahare mari de whiskey, pline pe jumătate, dar când mai trecea sărbătoritul pe la noi le punea pline ochi). Boooon. Cred că adunat am băut vreo cinci pahare din alea pline. Şi hi hi hi, ha ha ha, râdeam cu gura până la urechi, deşi acum nu-mi mai aduc aminte de ce 😆 . Pe la două m-am hotărât să plec acasă, mă cam dobora oboseala. Când să mă ridic de pe scaun, am avut senzaţia că se învârte sala cu mine. Norocul meu că un alt coleg mă ducea acasă cu maşina. Pe drum mă lua deja cu călduri, aveam o stare de ameţeală şi îmi venea să vărs. Am ajuns cu bine totuşi şi cum m-am băgat în pat am adormit instant.

Ultima dată – acum două luni, de Sf. Maria. La noi e hram de Sf. Maria şi în fiecare an ne pregătim ca pentru sărbători: facem curăţenie în toată casa, pregătim mâncaruri mai speciale, facem prăjituri. Anul acesta am avut mai mult de lucru căci am cules şi via, chiar cu o săptămână înainte. Şi pentru că mie îmi place foarte mult mustul am pus la frigider câteva sticle. Făceam ce făceam, mai dădeam o raită pe la frigider şi mai beam un pahar de must. Aşadar cu o zi înainte de hram ne apucăm să facem mâncare, fac blatul pentru tort, pregătesc cremele pentru ornat, tai fructele. Şi ştiţi cum e pe la bucătărie, mai guşti un pic să vezi dacă e bun, mai iei o gură-două, mai un fruct, mai o cană de must. Pe la prânz a început să mă doară burta (eu nu prea am probleme de gen, rar mi se întâmplă să mă stric la burtă, dar şi când se întâmplă…). Şi ce s-a gândit mândra? Ia să beau eu o gură de rachiu, că poate-mi trece. Am văzut eu că s-a mai ameliorat am mai luat o duşcă. Peste vreo oră am început să văd dublu. Că mândra nu s-o gândit că mustul ăla fermentează, iar combinaţia cu rachiul nu prea e recomandată. Şi uite-aşa s-a îmbătat de toată frumuseţea. Maică-mea nu ştia ce-i cu mine, ce tot mă învârt ca un coi într-o găleată. Dar treburile trebuiau făcute, nu puteam să las totul baltă. Noroc cu ea că m-a ajutat, că altfel nu ştiu dacă mai terminam. Plus că mă durea capul de simţeam că-mi crapă. Am terminat şi m-am dus la culcare. Dar îmi era aşa de rău, îmi venea să vărs. Am adormit, dar după nici o oră m-am trezit din nou. Am ieşit afară şi am dat la raţe. Mi-am mai revenit un pic, dar a doua zi tot mi-a fost rău, am stat mai mult în pat.

Read Full Post »

Şi fu week-end

Ştiţi vorba aia? „Când nu se întâmplă, nu se întâmplă nimic, iar când se întâmplă, se întâmplă toate odată.” Ei, cam aşa a fost şi la mine sâmbata care abia a trecut. A trebuit să ajung în mai multe locuri, să rezolv mai multe probleme, eeeee, persoană importantă dom’le… 😉

Trebuia să onorez două evenimente în ziua aia, unul mai diferit decât celălalt, şi anume: un praznic şi un botez. Praznicul era dat de un unchi al mamei pentru soţia lui moartă de un an, iar botezul era al nepoatei nanei surioarei mele. Şi ce s-a gândit fata? Ia să împuşc eu mai mulţi iepuri deodată, să rezolv mai multe chestii pentru ca săptămâna viitoare să fie mai liberă. Dar cum „socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, nu am reuşit să duc la bun sfârşit decât unele din îndatoriri.

Vorbisem de săptămâna trecută cu avocatul să mergem la poliţie pentru a rezolva cu plângerea împotriva şoferului care m-a accidentat. A rămas să ne vedem sâmbătă la ora zece; praznicul era la unsprezece jumătate, deci mă încadram perfect în timp. Am plecat eu la nouă jumătate de acasă, am oprit la spălătorie ca să ferchezuiesc un pic maşina fiindcă era cam murdărică (de obicei o spălam eu acasă, dar acum că s-a făcut frig nu prea îmi mai dă mâna) şi când să plec mă sună avocatul să-mi spună că nu poate ajunge la poliţie fiindcă are o problemă şi mă roagă să amânăm pe luni dimineaţă. Boooon! Iete una am rezolvat-o, îmi zic în sinea mea 😉 . Dar nu-i bai, las’ că mai am şi altele.

Fiindcă tot plecasem de acasă (eram cu mama şi cu o mătuşă) ne-am hotărât să nu ne mai întoarcem din drum şi să dăm o raită prin mall. Ne, ne, ne, nu să facem shopping, ci să ne holbăm la vitrine că prin buzunare bătea vântul. Am terminat cu muzeul şi ne îndreptăm spre cimitirul Eternitatea. Ies frumuşel în Bucşinescu şi urc pe langă spitalul de copii ca să ajung în dispecer. Acolo surpriză-surpriză, că lucrau nenii de la drumuri de zor nevoie la liniile de tramvai (tot lucrează de vreo juma’ de an, trag nădejde că până în 2015 termină). Mă întorc frumuşel şi mă îndrept spre liceul „Al. I. Cuza”. Bad move again. Intersecţia din faţa spitalului neuro blocată şi aia, deci n-am cum să ajung la liceu. Mă mai întorc o tură şi aleg varianta Bucşinescu – Podul de fier – cimitir. De data asta avusei noroc; şi am ajuns şi la timp. Pe la 13,30 eram plecate de acolo şi trebuia să ajung în Copou că trebuia să schimb nişte piese la maşină şi acolo are mecanicul la care mă duc service. Nenea îmi spusese în prealabil că va veni după ora 2 fiindcă dimineaţa era plecat din oraş. Ajungem acolo şi ne punem pe aşteptat (la o bârfă mică şi o cafeluţă). Pe la două jumate mă sună mecanicul şi-mi spune că nu mai ajunge la timp că a intervenit nu-ştiu-ce, deci s-o lăsăm pe altădată. Îmi venea să-i zic vreo două. Păi bine, fratele meu turc, nu puteai să mă anunţi dinainte? Aşa nu mai pierdeam o oră aiurea prin oraş, mă duceam şi eu acasă şi mă pregăteam de petrecere că şi-aşa nu dispuneam de mult timp. Dar n-am zis nimic (ştiu nepotismul mă omoară) fiindcă mai am nevoie de el. Eu nu prea le am cu mecanica şi alte alea. Iar când a plecat sora mea, mi-a spus să nu las maşina pe alte mâini, să mă duc la nenea ăsta că e foarte priceput; că nu prea e serios, asta-i altă poveste. Deci gata, am mai bifat o reuşită 😉 .

Ajung acasă, fac un duş rapid şi-mi spăl părul ca să aibă timp să se usuce, după care trec la manichiură. Dar v-am mai zis eu cât de rapidă sunt, aşa că m-am trezit pe la şapte jumătate că mai aveam încă mult de lucru: trebuia să mă machiez, să-mi aranjez puţin părul, să mă îmbrac. Iar la opt jumătate trebuia să-i iau pe unchii mei de acasă ca să mergem împreună (dar nu-mi făceam prea multe griji fiindcă ei stau aproape de noi aşa că nu era bai dacă întârziam puţin). Pe la nouă fără zece minute reuşesc şi eu să plec de acasă într-un mare fel: costumaş frumos călcat, bluziţă albă, ciorăpei licra şi… adidaşi. Care mă vedea cred că râdea de mine trei zile. Dar nu m-am dus aşa la botez. Mi-am luat săndăluţele cu mine şi m-am schimbat când am ajuns la sală. Şi asta din cauză că nu pot conduce cu tocuri. Trebuie să mai lucrez la faza asta. Singura dată când am încercat mi-a alunecat piciorul pe ambreiaj şi s-a oprit motorul fix în mijlocul intersecţiei.

Am ajuns la sală (ultimii bineînţeles 😉 ) şi ne-au întâmpinat părinţii şi naşii cu şampanie. Am ciocnit paharele şi am luat o guriţă. Când să duc paharul din nou la gură mi-am adus aminte că sunt cu maşina (uitasem ca toţi uitaţii). Mai târziu am cunoscut-o şi pe cea mică; Delia Maria o cheamă, e foarte scumpă şi drăgălaşă şi a stat cuminţică toată noaptea. Petrecerea a fost restrânsă, dar ne-am distrat pe cinste. Şi am simţit un pic şi Halloween-ul căci, la un moment dat, şi-au făcut apariţia 3 fete şi 3 băieţi costumaţi care mai de care mai haios. Auzind muzica (era o populară mai săltăreaţă), au intrat şi i-au rugat pe organizatori să-i lase şi pe ei la un dans. Am făcut câteva poze, dar cu telefonul mobil nu iese prea bine când e lumină artificială. Ne hotărâsem noi înainte să nu stăm mult, mai ales că eu eram cam obosită şi voiam să mă odihnesc, dar am stat până aproape de sfârşit. Am ajuns pe la patru acasă şi cum m-am băgat în pat am adormit instant. Duminică m-am trezit pe la 11, mă cam durea capul şi îmi era şi greaţă. Aşa păţeam de obicei după ce veneam de la o petrecere unde mai beam câte ceva; dar acum n-am băut nimic, nu ştiu de la ce mi s-a tras. Am mâncat ceva, am luat o pastiluţă şi m-am întors în pat. Mama se temea de vreo gripă, dar eu speram să nu fie cazul. N-am mai fost gripată de mult, cel mult mă lovea câte o răceală. Şi azi dimineaţă m-am trezit cu aceeaşi stare şi nici acum nu mi-e prea bine. Când ies de la servici mă duc la doctor.

Săptămână frumoasă la toată lumea!

LE: Am primit pozele de la botez:

Read Full Post »