Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘soferita’

Povestea Ada ieri că Bubu a ei e o vitează şi s-a descurcat bine în condiţii de iarnă (ca să folosesc şi eu limbajul de lemn al ălora de la meteo şi circulaţie şi de unde-or mai fi 😉 ). Şi cum şi eu mi-s mândra şoferiţă a unei maşini împrumutate (apropos, surioară ţi-am zis cât de recunoscătoare sunt că m-ai lăsat să mă plimb cu maşinuţa ta cât eşti tu plecată? 🙂 ) am avut parte, la rândul meu, de niscaiva aventuri la volan.

Mare bucurie pe capul meu când am văzut că a început să ningă. De câteva ierni nu prea am avut parte de zăpadă adevărată aşa că nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie. Dar bucuria cea mare mi-a făcut-o mama când m-a anunţat, a doua zi dimineaţă, că trebuie să curăţ zăpada de pe trotuare ca să putem circula cât de cât prin curte. Aşa că apucă-te mândro de treabă. Curăţam eu cu drag şi spor şi realizez la un moment dat că se pune din nou. Că ningea, nene, dar ce ningea… Şi ce bine-mi părea.

Dar când am văd că-i târziu şi sunt mari şanse să întârzii la servici îmi vine mirobolanta idee de a pleca cu maşina la servici. Ce mare brânză că ninge, mă gândeam; eu sunt fată descurcăreaţă şi nu mă abate nici un obstacol din drum. Şi mă gândeam că numai pe drumul nostru s-a aşternut zăpadă mai multă. Din cartier spre Iaşi sigur au venit plugurile şi au curăţat strada. Mama se cam codea, vezi că ninge, că strada e acoperită de zăpadă, roţile pot aluneca, dar eu nu şi nu. Plus că eu n-am condus niciodată pe zăpadă, chiar dacă am făcut şcoala de şoferi acum două ierni, iar permisul l-am luat iarna trecută. Aşa că, înarmată cu o mare doză de entuziasm şi cu bucuria aşternută pe chip, mă aşez frumuşel la volan şi … dă-i bice. Am uitat să vă spun că, înainte de a pleca, am muncit vreo juma de oră s-o curăţ de zăpadă.

A pornit maşina uşor, am scos-o din curte, nimic neprevăzut, parcă nici nu era zăpadă pe jos. Ei, dar când am pornit la drum, s-au schimbat datele problemei. Cu tot cu cauciucurile ei de iarnă a început maşinuţa să patineze. Iniţial m-am speriat, n-am mai avut curaj s-o bag în treapta a doua de viteză şi am mers aşa cătinel-cătinel până când mi-am dat seama cum să controlez volanul şi să nu facă slalom stânga-dreapta. Când ajung în cartier surpriză… drumul era la fel, nu dezăpeziseră aştia nimic şi se circula foarte greu. Am mers cu a doua până la servici. Dar de-acum învăţasem cum s-o manevrez ca să nu mai joace pe zăpadă şi păstram distanţa faţă de cel din faţă ca să pot frâna în condiţii de siguranţă. Am ajuns la servici, cu o întârziere de douăzeci de minute, dar cu o mare satisfacţie de parcă făcusem nu-ştiu-ce lucru important pentru univers. Când a văzut şeful că am venit cu maşina mi-a zis că sunt o curajoasă, mai ales fiind novice în ale condusului. Când a venit şi celălalt şef la fel mi-a zis şi mi-a mai dat câteva sfaturi în domeniu. Pfuai, ce bine m-am simţit 🙂 . Seara, când să plec de la servici, văzând că ninsoarea nu se oprise şi drumurile fiind tot înzăpezite, am hotărât să las maşina la servici şi să o iau a doua zi, în speranţa că atunci va fi mai bine de circulat.

Dar, fiindcă ieri noapte a nins încontinuu, drumurile au rămas la fel. Când am ajuns la servici, maşinuţa era din nou acoperită cu un strat gros de zăpadă. Cum era şi mai frig, colegii m-au sfătuit să o pornesc un pic ca să nu moară bateria şi să o pot lua acasă. A pornit din nou bine, am curăţat-o de zăpadă şi am plecat de la servici mai devreme fiindcă trebuia să merg în Carrefour la cumpărături şi voiam să ajung acasă înainte de a se înnopta. Mi-am cules mama de pe drum şi când am ajuns în Carrefour era mare aglomeraţie în parcare. Munţi de zăpadă, multe maşini, mi-era şi frică să parchez ca să nu alunece maşina pe zăpadă şi să nu lovesc vreo altă maşină. Dar m-am descurcat, am intrat, am cumpărat şi la ieşire am avut mai mult de furcă cu căruţul prin zăpadă decât avusesem cu maşina 😉 . Am ajuns acasă, am băgat maşina în curte, i-am mulţumit cerului că am ajuns în siguranţă acasă şi cu maşina întreagă şi, chiar dacă m-am descurcat bine (zic eu), n-am să mai conduc măcar până se mai rezolvă ceva cu drumurile, să fie mai bine de circulat.

Read Full Post »

Permisul meu de conducere (care s-a lăsat mult aşteptat până să devină o realitate) a împlinit azi un anişor. Motiv de bucurie pentru mândra lui posesoare (adică je 😉 ). Cred că nici aniversările mele nu le aşteptam cu atâta bucurie. Şi asta pentru că îmi place la nebunie să conduc.

Ei, şi pentru că un asemenea eveniment trebuia sărbătorit aşa cum se cuvine, aseară am făcut-o lată. Mai precis am luat (sau cred că am luat) un radar. Mă grăbeam să ajung în oraş, în faţa mea era o dacie care mergea cu viteza luminii, am depăşit-o şi când am revenit pe banda de mers am văzut maşina poliţiei staţionată pe partea dreaptă şi flancată faţă-spate de două autoturisme. Unul din ele avea avariile puse aşa că iniţial am crezut că era un accident. Mi-am aruncat ochii pe bord – 80 km/h. Intrată în localitate eram, deci aveam în plus numai 30 😉 . Dimineaţă şoferul de la maxi-taxi (că merg şi cu dintr-astea) mi-a confirmat faptul că era radar, dar era mobil nu din ăla fix care face poză şi după aia trimite înştiinţare acasă. Şi probabil nenea poliţaii nu m-au observat; în caz contrar ar fi venit după mine. Deci e o mică-mică şansă să scap. Sau nu…

Acuma ce să mai fac? Făcut boacănă? Făcut. Asta e. Plătesc amendă, iau şi puncte şi data viitoare sper să-mi fie învăţătură de minte să merg mai aşezat 🙂 . Dar până atunci: trăiască permisul şi să dea Domnul să mă ţină cât mai mult că tare mi-e drag.

Văz că nu-s singura care sărbăutoreşte astăzi. Şi Merii au un moţ de tăiat fiindcă blogul lor împlineşte un anişor. Aşa că le urez şi eu inspiraţie multă la scris şi la pictat şi să ne încânte mult timp de acum înainte.

Read Full Post »

Mi-am dorit foarte mult să învăţ să conduc. Mă gândeam ce frumos ar fi să mă urc în maşinuţa mea şi să cutreier drumurile, să descopăr locuri noi şi frumoase şi să nu mai trebuiască să merg niciodată cu mijloacele de transport în comun.

Şi pe principiul: „Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple” uite că a dat bunul Dumnezeu şi am şi eu permis. Dar până să ajung aici am trecut prin multe şi diverse păţanii pe care le voi istorisi într-o secţiune denumită sugestiv „Soferiţa din mine”.

Dar să începem cu începutul. Cred că aveam vreo 16 ani când mi-a intrat în sânge mania asta a condusului. Nu că aş fi pus mâna pe volan vreodată sau ştiam cu ce se mănâncă, dar vedeam cum mulţi din jurul meu îşi luau permis şi nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Mă plimbam toată ziua cu ei şi mă gândeam ce frumos ar fi să fiu şi eu în locul lor.

La cât de visătoare eram mă gândeam că se face special pentru mine o dispensă pentru a putea conduce de la 16 ani şi nu când aş fi împlinit vârsta legală de 18. Mă şi vedeam la volanul unei maşinuţe de culoare albă şi elegantă foc.

Anii au trecut şi o serie de greutăţi m-au împiedicat să îmi urmez visul. Până într-o zi…

Read Full Post »